Teatrul de Balet Sibiu prezintă miercuri, 7 octombrie 2015, primul spectacol din stagiunea 2015-2016. Cel mai îndrăgit spectacol din repertoriul clasic interanțional, „Lacul Lebedelor” va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu, începând cu ora 19:00. Spectacolul îi va avea în rolurile principale pe Ovidiu Matei Iancu (România) şi Ada Gonzalez (Spania). Spectacolul „Lacul Lebedelor” a avut premiera la TBS în 12 noiembrie 2014. Atât premiera cât şi toate reprezentaţiile ulterioare s-au dansat cu casa închisă.
„La început de stagiune dorim să le oferim sibienilor unul dintre cele mai frumoase spectacole de balet clasic din repertoriul internaţional. Sperăm să îi avem alături de noi, miercuri, 7 octombrie 2015, pe toţi iubitorii dansului din Sibiu. Până la finalul anului 2015, programul teatrului cuprinde atât reluări ale unor spectacole din repertoriu, cât şi coregrafii în premieră de balet neoclasic. Ne bucurăm să ne reîntoarcem pe scenă şi aşteptăm cu emoţie prima întâlnire cu publicul din această stagiune.” Ovidiu Dragoman, director Teatrul de Balet Sibiu
Program TBS, perioada octombrie – decembrie 2015
Miercuri, 7 octombrie 2015, ora 19:00 – „Lacul Lebedelor”, spectacol de balet clasic
Miercuri, 14 octombrie 2015, ora 19:00 – „Dincolo de dans”, spectacol de balet neoclasic prezentat în premieră absolută.
Miercuri, 25 noiembrie 2015, ora 19:00 – „Anna Karenina”, după romanul omonim al lui Lev Tolstoi, premieră
Miercuri, 2 decembrie 2015, ora 19:00 – „Missa Prophana”, spectacol de dans – teatru
Miercuri, 16 decembrie 2015, ora 12:00 – „Spărgătorul de nuci” – matineu de balet pentru copii
Miercuri, 16 decembrie 2015, ora 19:00 – „Spărgătorul de nuci”
Joi, 17 decembrie 2015, ora 12:00 – „Spărgătorul de nuci” – matineu de balet pentru copii
Joi, 17 decembrie 2015, ora 19:00 – „Spărgătorul de nuci”
„Lacul Lebedelor” – primul spectacol din stagiunea 2015-2016 la Teatrul de Balet Sibiu
Un oficial al Ambasadei SUA, în vizită la Sibiu
Joseph J. Fitzgerald, adjunctul şefului secţiei Politic al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, s-a aflat luni în vizită la Sibiu, pe agendă fiind programate întâlniri atât cu primarul interimar Astrid Fodor, cât şi cu prefectul judeţului, Ovidiu Sitterli.
„Aceste contacte sunt deosebit de importante pentru Sibiu, un oraş cu o bună deschidere şi vizibilitate internaţională. Schimbul de idei şi stabilirea unor legături diplomatice sunt benefice oraşului şi de aceea m-a bucurat vizita domnului Joseph J. Fitzgerald, adjunctul şefului secţiei Politic a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti. Domnia sa s-a arătat interesat de politica locală, în contextul alegerilor de anul viitor. Am discutat cu domnul Joseph J. Fitzgerald şi teme legate de administraţia locală, cu provocări şi reuşite şi m-a bucurat să văd ca domnia sa auzise deja multe lucruri pozitive despre Sibiu, chiar dacă a preluat postul din România de foarte puţin timp”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu, citată de Agerpres.
De asemenea, în timpul vizitei de la Prefectură, cei doi oficiali au abordat subiecte legate de modul de funcționare al administrației locale, diferit față de cel din SUA și, în special, de rolul Instituției Prefectului în verificarea legalității actelor administrative emise de autoritățile administrației publice locale și județene.
Oficialul american a preluat însărcinarea în Ambasada SUA în urmă cu trei luni, vizita sa la Sibiu fiind prima într-un oraş din România de la preluarea postului.
Vino în Regatul Copiilor! Activități interactive și decor medieval – Advertorial
La Shopping City Sibiu, in perioada 28 Septembrie – 13 Octombrie va avea loc evenimentul „Vino in Regatul Copiilor!”, o fermecătoare călătorie în lumea cavalerilor și a prințeselor.
Cei mici vor avea parte de activități interactive: tir cu arcul, turnir și jocul cu potcoave iar decorul medieval cu cort medieval, catapultă, fântâna și dragon animatronic ii va face pe cei mici să călătorească în timp.
Program:
Luni – Vineri – 14:00 – 18:00
Sâmbătă – Duminică – 11:00 – 19:00
Participarea se face pe baza de inscrieri în grupe de 30 de copii, la fiecare 50 minute.
Pentru mai multe informații privind evenimentul accesați pagina de Facebook a Shopping City Sibiu, precum și website-ul www.shoppingcitysibiu.ro.
Shopping City Sibiu face parte din portofoliul fondului britanic de investiţii Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din Europa Centrală şi de Sud- Est, cumulând peste 340.000 mp.
Cu o suprafaţă totală de închiriat de 80.000 mp, Shopping City Sibiu este cel de-al treilea parc de profil din România şi cea mai importanta zonă comercială din oraş, atât ca dimensiune, cât şi ca mix al retailerilor ancoră: două hypermarket-uri Real şi, respectiv, Carrefour, Mobexpert, Baumax, Altex, Flanco, Domo, Hervis, C&A, New Yorker, Deichmann, Humanic, DM, Takko, Douglas, Orsay şi H&M. În ansamblul său, parcul comercial reuneşte un mix de retaileri reprezentativi internaţionali şi locali, care definesc Shopping City Sibiu drept principala destinaţie de shopping din oras si imprejurimi. În plus, zona de food oferă o varietate gastronomică apreciabilă, într-un spaţiu potrivit pentru a petrece timpul liber împreună cu familia sau prietenii.
Shopping City Sibiu este situat la 5 minute de centrul oraşului, lângă DN1, şi dispune de 2.500 de locuri de parcare.
Alături de Shopping City Sibiu, portofoliul Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF)din România include Shopping City Suceava, Era Shopping Park Oradea şi Era Shopping Park Iaşi
Pensionarii se întrec de ziua lor
În perioada 29 septembrie – 01 octombrie are loc la Sibiu cea de-a III-a ediție a evenimentului „Sibiu Senior – Puterea Mintii și a Trupului”. Manifestarea este organizată de Asociația Forumul Solidarității Sociale a Pensionarilor, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la prima celebrare a Zilei de 1 octombrie ca fiind Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. În cadrul acestui eveniment au loc trei competiții: una de șah (feminin și masculin), una de table (feminin și masculin) și un cros (feminin și masculin).
Competițiile de șah și table se desfășoară în perioada marți și miercuri, de la orele 10, la sediul Asociației situat pe strada Andrei Saguna nr.21, iar „Crosul Pensionarilor” are loc joi, 1 octombrie, de la ora 11:00, în Parcul Sub Arini, cu startul de la cupolă. În aceste competiții vor fi angrenate aproximativ 300 de persoane, concurenți și organizatori.
Evenimentul „Sibiu Senior – Puterea Mintii și a Trupului” este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu.
Înscrierile la concursul de cros se pot face și în ziua concursului, în Parcul Sub Arini, la cupolă.
Expoziția lui Eduardo Diez la Palatul Brukenthal din Avrig
Artistul spaniol Eduardo Diez, considerat de critici „un peisagist innascut”, a expus o colectie importanta din lucrarile sale la Avrig. Expozitia intitulata „Senzatii” mai poate fi vizitata pana pe data de 9 octombrie in Sala Mare a Palatului Brukenthal.
Devenit cunoscut pe plan internațional, artistul a expus în ultimii ani și în diverse orașe din România. Apreciat pentru peisajele sale, în special cele marine, Eduardo Diez spune despre sine că este un „interpret al culorilor”, tablourile sale reflectând stări de spirit, sentimente, trăiri. Stilul picturilor sale este realismul descriptiv cu un fond impresionist, artistul pictând de obicei in ulei pe tabla si pe panza.
Doritorii pot cumpara o parte din lucrarile artistului cu preturi cuprinse intre 300 – 400 euro. Expozitia poate fi vizitata zilnic intre orele 10:00 si 22:00.
„Carmina Burana” – al doilea spectacol Sold Out din „Sibiu Opera Festival”
Concertul „Carmina Burana”, ce a avut loc în data de 29 septembrie 2015, s-a jucat cu casa închisă. Următorul eveniment din cadrul proiectului „Sibiu Opera Festival” este recitalul de lied-uri „Irreparabile Tempus” programat miercuri, 30 septembrie 2015 la Biblioteca Astra.
„Fascinanta capodoperă care l-a făcut celebru pe Carl Orff se reia, acum, la Sibiu, într-o distribuție promițătoare, cu un trio solistic despre care se vorbește din ce în ce mai mult în lumea artei lirice din România și de peste hotare. Carmina Burana a fost compusă de Carl Orff între 1935-1936, pe baza unor texte și melodii medievale din sec. XII-XIII. În cadrul a trei părți (cu peste 20 de numere), subiectele textelor (în latină, germană și franceză) se referă într-un mod naiv la natură, dans, viață și dragoste. Muzical, compozitorul folosește ritmuri pulsatorii, o melodică simplă, armonii noi, o orchestrație modernă. De la prima audiție (8 iunie 1937, Frankfurt am Main) și până în prezent, Carmina Burana se bucură de o celebritate fără precedent și pare a nu-și pierde nicicând din valoarea expresivă” a declarat Roxana Pepelea, consultant artistic al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Semnal inedit al elevilor de la Arte împotriva violenței juvenile
Peste 30 de elevi a două clase a XII-a, din cadrul Liceului de Artă Sibiu și-au pictat fața simulând victimizarea prin acte de violenţă fizică şi au pornit într-un marş spre Liceul „Octavian Goga” din Sibiu, în scopul prevenirii delicvenţei juvenile. Acțiunea aparține poliţiştilor sibieni care au desfășurat marți, 29 septembrie, de la ora 11:45, această activitate, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, Asociaţia ALEG şi Asociaţia Femeilor din Sibiu. În cadrul evenimentului a avut loc și o dezbatere interactivă pe tema delicvenţei juvenile în incinta Colegiului Goga. Elevii s-au arătat încântați că fac parte din acest proiect și au fost dornici să arate oamenilor că violența nu este răspunsul. „Având în vedere că la nivel național se desfășoară săptămâna de prevenire a criminalității cu activități specifice în fiecare județ, astăzi în cea de-a doua zi dedicată prevenirii delicvenței juvenile am organizat a ceastă activitate cu liceenii. Pentru a ne atinge scopul activității aceștia au realizat picturi pe față, iar pentru a sublinia scopul nostru vom parcurge un traseu pe pietonală, până la Liceul Goga, iar pe traseu se vor distribui pliante pe tema violenței care vor fi înmânate în special femeilor, dar nu în mod neapărat”, a declarat Adela Pălăştea, agent principal IPJ sibiu
„Este o inițiativă foarte bună. Eu sunt chiar învățătoare și chiar observ că este din ce în ce mai multă violență din rândul celor mici, mici, mici de tot, chiar din grădiniță. Nu mai știu să se joace, nu mai știu altceva decât să intre și să iasă din conflicte. Asta este permanenta lor preocupare. Poate inițiativa va schimba sau nu ceva, pentru că este din ce în ce mai greu să schimbi ceva, dar poate dacă ne mobilizăm cu toții se întâmplă ceva”, a fost părearea unei trecătoare.
Prin derularea acestei activităţi poliţiştii sibieni au dorit să atragă atenţia copiilor cu privire la riscurile la care se expun dacă încalcă legea, precum şi în vederea prevenirii victimizării acestora prin adoptarea unei conduite corecte şi adecvate de răspuns la violenţă. Totul face parte din cadrul activităților organizate în Săptămâna Prevenirii Criminalităţii ce a debutat la Sibiu sub mottoul „Copiii nu acceptă violenţa!”.
De luni, sibienii pot depune dosarele pentru subvenția la încălzire
Începând cu data de 5 octombrie, angajații primăriei primesc dosarele pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței în sezonul rece, pentru lunile noiembrie-martie. La acest ajutor au dreptul familiile sau persoanele singure cu reședința în municipiul Sibiu, care au venituri mici. Subvențiile diferă de la caz la caz, atât în funcție de venitul mediu lunar pe membru de familie, cât și de sistemul de încălzire a locuinței: gaze naturale, energie termică, energie electrică, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.
Astfel, titularul trebuie să depună o cerere-declarație pe proprie răspundere, redactată pe un formular tipizat, disponibil la sediul Serviciului de Asistență Socială, de pe bulevardul Victoriei 1-3, cam. S02, începând cu data de 5 octombrie. Ghișeele vor fi deschise de luni până joi, între orele 8-15, iar vineri între 8 – 12. Formularul poate fi descărcat și online, de pe site-ul instituției, www.sibiu.ro, la secțiunea „Anunțuri publice”.
La completarea cererii, trebuie menționată componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute. Foarte important este să consultați „Lista bunurilor care duc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței”, disponibilă și online sau afișată la sediul Serviciului Asistență Socială. Potrivit acesteia, nu pot primi ajutor de încălzire cei care posedă alte locuințe în afara celei unde locuiesc, cei care dețin terenuri mai mari de 1.000 de mp în oraș sau 2.000 mp la țară, cei care au depozite la bănci mai mari de 3.000 de lei, cei care au un autoturism sau o motocicletă cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap, cei care au tractoare, moară de cereale sau gater de prelucrat lemnul.
„Menţionăm că Primăria Sibiu va efectua verificări în aceste dosare şi în cazul în care se constată că o persoană care deţine bunuri de pe această listă a solicitat totuşi ajutorul pentru încălzire, persoana în cauză va returna sumele primite şi va răspunde penal pentru faptă”, transmit reprezentanții primăriei. Persoanele care solicită ajutorul pentru energie termică au obligaţia de a completa numărul de camere ale locuinţei. La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.
Cererile de acordare a ajutorului de încălzire a locuinţei însoţite de actele doveditoare se depun la sediul Serviciul Public de Asistenţă Socială Sibiu, din Sibiu, B-dul Victoriei 1-3, cam. 2 până la data de 30 octombrie pentru constituirea dreptului la încălzire pe toată perioada sezonului rece, 1 noiembrie 2015- 31 martie 2016.
„În cazul cetăţenilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pe parcursul sezonului rece (după data de 30.10.2015), dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se constituie începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective şi începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii. În cazul persoanelor care primesc dreptul la ajutor social, ajutorul pentru încălzirea locuinţei se va acorda începând cu acea lună”, specifică Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu.
Finanțări de până la 10.000 de euro pentru liceele care promovează educația financiară
Elevii de liceu pot câștiga finanțări de până la 10.000 de euro pentru școlile lor, dacă urmează un curs online gratuit de educație financiară și e-commerce, în cadrul competiției naționale „Bani pentru școala ta!”.
Aflată la a doua ediție, competiția se adresează elevilor, absolvenților, profesorilor, părintilor și oricăror susținători ai unităților de învățământ, cu vârsta mai mare de 15 ani.
Participanții își pot îmbunătăți cunoștințele financiare și de utilizare a comerțului electronic urmând unul sau ambele cursuri online – BaniIQ și Banii pe net pe platforma www.banipentruscoalata.ro. Ei trebuie să completeze chestionarul pre-training, să urmeze cu atenție fiecare modul și să-și verifice cunoștințele printr-un test final.
Fiecare instituție de învățământ este înregistrată automat în competiție odată cu înscrierea elevilor și susținătorilor în training și acumulează EUROpuncte pentru fiecare participant ce urmează trainingul și completează testul de verificare a cunoștințelor.
Liceul cu cel mai mare număr de participanți care completează cursul va primi un premiu constând într-o sumă egală cu numărul acestora, în limita a 10.000 de Euro. Premiul va fi folosit exclusiv pentru modernizarea liceului prin dotarea laboratoarelor, a claselor, achiziția de echipamente moderne și resurse educaționale.
„Competiția Bani pentru scoala ta! este organizata de Junior Achievement România, în cadrul programului de educație financiară susținut de Visa și băncile membre. Programul național JA de educație financiară pentru tinerii peste 15 ani, din care fac parte trainingurile BaniIQ si Banii pe net, are ca scop îmbunătățirea cunoștințelor financiare ale populației și promovarea unui comportament responsabil, în contextul în care peste 14% din românii cu vârste cuprinse între 14 și 45 de ani sunt analfabeți financiar, iar 65% au dificultăți sau nu reușesc să-și acopere nevoile financiare zilnice.
Peste 140.000 de elevi au luat parte gratuit în anul scolar 2014-2015 la cele două programe, folosind o metodologie learning by doing, adaptată la mediul economic din România și îmbogățită cu exemple din viața reală. Concepte precum venituri, cheltuieli, impozite, economii, credit, debit, ipotecă, Euribor, scadență, obligațiuni și multe altele au fost explicate pe înțelesul elevilor, cu ajutorul consultanților voluntari din mediul bancar care au participat în program. În urma unui sondaj de evaluare, 97% dintre tinerii participanti au apreciat faptul ca sesiunile le-au oferit atat informatii teoretice, cat si exemple si exercitii practice. De asemenea, 75% dintre cursanti au declarat, dupa program, ca domeniul financiar le este mult mai accesibil si mai pe întelesul lor.
Competiția se derulează în perioada 20 septembrie – 30 octombrie 2015. Mai multe informații despre competitie, traininguri, premiu și regulamentul de participare găsiți pe www.banipentruscoalata.ro.
Despre JA Romania
Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în Romania a programelor internaționale JA de educație economică, antreprenorială și financiară, de etică și responsabilitate socială, de sănătate și viața activă. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate gratuit de peste 280.000 de elevi din 1.600 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educatiei și Cercetării Știintifice și datorită susținerii financiare din partea comunității de afaceri.
Doi bărbaţi din Dumbrăveni, anchetaţi pentru furt calificat
Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni au identificat în cursul zilei de luni, doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea a patru infracţiuni de furt. Cele două persoane, în vârstă de 34 şi respectiv 28 de ani, ambii din localitatea Dumbrăveni, sunt bănuiţi că în perioada aprilie-august 2015 au săvârşit patru infracţiuni de furt. Mai precis, cei doi au sustras bunuri din curţile a trei imobile şi o societate comercială din localitate, bunurile fiind ulterior valorificate.
Potrivit IPJ Sibiu, unul din bănuiţi a fost reţinut pentru 24 de ore, în cauză fiind efectuate cercetări şi pentru depistarea celui de-al doilea bărbat care se sustrage urmăririi penale.
Cercetările în acest dosar continuă.
Un hoț a furat ceasuri, bijuterii și zeci de mii de euro
Bani, bijuterii din aur și ceasuri de valoare. Asta a furat un bărbat dintr-o casă din Mediaș. Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când hoțul a forțat un geam de la etajul superior al imobilului și a intrat în casă.
Acesta a plecat cu sumele de 5.000 de lei și respectiv 28.000 de euro, mai multe bijuterii din aur, dar și ceasuri de valoare considerabilă.
Potrivit oamenilor legii, întregul prejudiciu se ridică la aproximativ 120.000 de euro.
Cazul a fost preluat de angajații Biroului de Investigații Criminale Mediaș, după ce proprietarul a depus plângere la Poliție.
O adevărată aventură la Duathlon Challenge 2015. Peste 100 de concurenţi au sfidat ploaia şi au finalizat cu succes competiţia
Duminică, 27 septembrie 2015, peste 100 de concurenţi s-au aliniat la startul Duathlon Challenge, dovedind că ploaia nu este un impediment pentru mişcare. La ora 10.00, la scena de pe lacul din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, s-a dat startul competiţiei. În echipe de 2 concurenţi + 1 bicicletă pe traseu de 20 km, respectiv 3 concurenţi + 2 biciclete pe traseu de 30 km. O cursă specială doar de biciclete a fost creată pentru categoria Family, la care au luat parte câte un adult şi un copil.
În ciuda ploii de toamnă, concurenţii s-au aventurat pe traseul competiţiei şi au finalizat cursa cu succes. Primele trei echipe de la fiecare categorie de concurs au fost răsplătite cu aplauze, diplome, trofee, medalii şi premii din partea Aria Sport. Evenimentul s-a aflat la cea de-a doua ediţie și are ca scop să promoveze combinarea a două ramuri sportive (alergarea și mersul pe bicicletă) în cadrul unui concept interesant și provocator. Proiectul a fost organizat în colaborare cu Asociaţia Tură în Natură, în parteneriat cu ANDU, Aria Sport, Visma, Alpha Aftermarket și a fost sprijinit de Promo Management, Printcenter, Supporter, Shopping City Sibiu, Sibiu 100 %, TV Sibiu şi Radio Impuls.
















