Mitropolitul Ardealului a sfințit pictura bisericii din Șaroșu pe Târnave

Cele mai citite

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a binecuvântat lucrările efectuate la Biserica „Înălţarea Domnului” din Șaroșu pe Târnave, a săvârşit Sfânta Liturghie în acest locaş de cult, iar la final a sfinţit capela mortuară ridicată în apropierea bisericii.

Locaşul de rugăciune al credincioşilor din Şaroşul pe Târnave a fost renovat în ultimii ani prin eforturile comunităţii păstorite de preotul Vichente-Ovidiu Dăngulea, cu sprijinul binefăcătorilor şi al Primăriei oraşului Dumbrăveni. La interior, a fost curăţată şi reintegrată pictura, s-au schimbat pardoseala, mobilierul şi uşile de la catapeteasmă, iar la exterior s-au făcut lucrări de drenaj şi de înfrumuseţare.
Tot cu sprijinul comunităţii şi al autorităţilor locale s-a construit şi capela mortuară din apropierea bisericii, pentru a fi locul unde familiile din satul sibian îşi iau rămas-bun de la cei răposaţi, informează site-ul Mitropoliei Ardealului.
În soborul slujitor de la binecuvântarea lucrărilor şi de la Sfânta Liturghie s-au aflat, alături de ierarh, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban şi alţi slujitori ai sfintelor altare. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Cristian Paul Boeru a fost hirotonit diacon.
FOTO: Mitropolia Ardealului

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Adrian Veștea și-a anulat pelerinajul la Muntele Athos, după desemnarea ca premier: „Agenda trebuie schimbată”

Adrian Veștea a dezvăluit că, înainte de a fi desemnat pentru funcția de prim-ministru, își planificase o deplasare la...

Știri pe același subiect