Primăria, Consiliul Local al comunei Gura Rîului şi Asociaţia de înfrumuseţare a comunei organizează în 3-4 iulie Festivalul Bujorului de Munte, aflat în acest an la a VII-a ediţie. ,,Festivalul este un produs turistic apărut în 2004, în ideea că turismul rural este strâns legat de păstrarea şi valorificarea tradiţiilor populare” declară primarul comunei Ioan Duţu. În cele două zile vor fi prezentate produse culinare specifice stânii, programe artistice realizate de cântăreţi de muzică populară, foc de stână, foc de tabără, excursii în Cheile Cibinului. La ediţiile precedente au participat aproximativ 8 – 10. 000 de persoane, în fiecare an, din ţară şi străinătate. Festivalul se desfăşoară în partea de sus a comunei, după sărbătoarea ,,Sânchetrului” în primul sfârşit de săptămană din luna iulie, când bujorul de munte (rododendronul), înflorit la Iezerele Cindrelului, dă culoarea roz şi un parfum suav acestei căldări glaciare. Dani Supţirel
Actualizat:
Gurenii vă aşteaptă la Bujorul de munte
Cele mai citite
Ultimele știri
Ce mai e de spus? Unul din trei români crede că dronele rusești sunt, de fapt, o ÎNSCENARE
Un sondaj realizat imediat după incidentele în care Armata României a doborât trei drone care au pătruns în spațiul...



