MAREA AVENTURĂ ROMÂNEASCĂ A COLECȚIONARULUI CEASORNICAR

banner
banner
banner
banner

Florian Daniel P. are 30 de ani și o mare pasiune… ceasurile. Însă nu orice fel de ceasuri. Trebuie să fie cu adevărat speciale ca să-și găsească un loc în colecția lui. Tânărul le achiziționează și le recondiționează. Nu întâlnim des astfel de oameni în România, dar comunitatea lor este unită și bine închegată. „O lume fără animozități, fără dispute politice”, după cum o descrie Florian. Are și un mentor căruia îi poartă un respect deosebit. Îl ascultă cu sfințenie, pentru că mai are multe de învățat despre ceasuri. Îl descrie asemeni bunicului care își țese înțelepciunea în pilde, dar care a obosit să se mai arate lumii. Acest mentor este Hermann F., „unul dintre cei mai abili și mai profunzi ceasornicari ai Sibiului”, spune Florian. Despre cum se învârte timpul în lumea acestor oameni și despre cum ar trebui să privim cultura ceasului ne dezvăluie Florian, într-o poveste de colecție.
Florian a descoperit „timpul” în copilărie, atunci când dădea de pământ cu ceasurile străbunicului. „Nu știam la acea vârstă cât de valoroase și frumoase sunt. Îmi amintesc că eram curios să văd ce tot zdrăngăne în ele și ce se ascunde sub carcasa lor”. De altfel, în perioada comunismului, bunicul său era plecat în străinătate cu contract. La întoarcere aducea acasă mai multe lucruri, printre care și ceasuri, pe care le împărțea fiilor săi. „Bunicul meu a purtat mereu ceasul lui rusesc, muncitoresc. Nu-mi amintesc să fi renunțat vreodată la el. Acum face parte din colecția mea. Nu are o valoare materială, în schimb are o mare valoare sentimentală”. În timp, interesul lui Florian a crescut. Admira mereu ceasurile părinților săi: automatice, frumoase, complexe, cu secundar central și calendar. A venit și momentul în care nu au mai funcționat. Atunci a fost pus față în față cu realitatea. În țara noastră nu mai erau meșteri ceasornicari autentici. „ Ei servisau aceste ceasuri, dar nu aveau condiții speciale, iar lipsa pieselor de schimb era o mare frustrare.” Așa s-a decis să vadă dacă nu poate el să le repare. „La început a fost o poveste de dragoste și ură. Eram fascinat de ceea ce reprezentau ceasurile pentru mine, însă nu aveam cui să mă adresez, nu avea cine să-mi arate. Nu exista o piață deschisă pentru a dezvolta această pasiune. A trebuit să aflu singur cum se face și am prins drag de acest meșteșug, deși nu am nicio școală în domeniu.”
Discuțiile cu mentorul său sunt ca jocul de șah fără tablă
Astăzi Florian nu doar colecționează ceasuri, dar le întreține, le recondiționează și le restaurează. În mare parte lucrează pentru colecția lui, însă dacă este rugat, îi ajută și pe alții. Ceea ce face nu este o afacere, ci pură pasiune. „Nu intru în contact cu piesele altora decât foarte puțin, în general atunci când sunt rugat. Nu mă interesează câștigul, o fac în primul rând pentru mine. Eu cumpăr piesa și încerc să o recondiționez.” Nu a fost ușor să ajungă la statutul de colecționar. A trebuit să citească mult, să se informeze, să vadă ceasurile în detaliu, să aibă răbdare și să-și formeze ochiul. „La început îmi era greu să cântăresc. Mi se păreau toate frumoase și cumpăram până când realizam că nu mai aveam bani pentru ce-mi doream cu adevărat. În timp însă, m-am autoeducat. Acum nu mai am rutina de a aduna. Mi-am făcut o listă scurtă. Este important să nu te pierzi în detalii și să te dotezi cu multă răbdare. Îți trebuie timp pentru ca piesa dorită să intre în posesia ta.” Un aport în ceea ce este astăzi, îl are și mentorul său. Își amintește ziua în care l-a cunoscut. „Am mers la un ceasornicar, în Sibiu, pentru repoziționarea indicatorului de secunde. S-a uitat la ceas, l-a întors, probabil și-a dat seama că nu are o cheie specială de desfăcut capacul, după care s-a mai uitat o dată la cadran. I-am explicat care este defectul și l-am identificat, însă mi-a spus că acest ceas nu poate fi reparat și că trebuie trimis în Elveția la fabrică. În acea zi l-am cunoscut pe omul care avea să-mi devină mentor. M-a ajutat să repar ceasul în aceeași zi”. De atunci, Florian a devenit tot mai curios. Punea întrebări și cerea răspunsuri, pe care le primea mereu sub forma unei povești frumoase. „El m-a învățat că în loc să faci o reparație proastă, mai bine nu o faci și tot el mi-a spus să orice ceasornicar sau orice șurubar de sfârșit de săptămână ar trebui să aibă o pereche de genunchere bune, pentru ca atunci când îi sare șurubul, să se apuce să-l caute”.
Calitate, nu cantitate. Nu știe câte ceasuri are
Florian recunoaște că este foarte greu să fii colecționar în România. „Colecționarul român merită mult, dar nu-și permite. Colecționarul este cel mai pătimaș cumpărător. Cumpără în cunoștință de cauză, cu toate elementele la îndemână și noi românii suntem prea săraci să cumpărăm lucruri de proastă calitate. Lumea iubitorilor de ceasuri este o lume sensibilă și fragilă, unde onoarea de colecționar este la înălțime și nu trebuie pierdută.” Cel mai vechi ceas ținut în mână de Florian are peste 200 de ani, iar locurile pe care își dorește și probabil le va vizita, sunt Elveția, patria ceasurilor tradiționale și moderne, și Franța. Este un împătimit al cesurilor Omega, care se regăsesc în colecția sa. Crede că locul ceasurilor de colecție este deopotrivă în muzee și în colecții perivate. Despre cele din muzee spune că sunt originale, iar fiecare defect face parte din istoria piesei. Cele din colecțiile private bat mai mult spre estetic, impecabil.
De-ale ceasornicarului: Un strănut poate costa 1000 de lei
„Într-o seară, târziu, deși ar fi fost indicat să nu lucrez mai mult decât mă țin balamalele, demontasem un ceas și încercam să îi îndepărtez cadranul de mecanism. Avea un sistem de fixare al mecanismului pe șuruburi. Am luat în mână ceasul să studiez sistemul de desfacere al cadranului, după ce înlăturasem deja arătătoarele. Într-o asemenea situație ar fi de evitat să te apropii și cu un suflu. Mie însă mi-a venit să strănut. Degetele mele erau bine fixate pe mecanism, dar nu am fost atent și în secunda în care am strănutat am apăsat cu degetul pe balans, iar strănutul m-a făcut să rup axul balans al ceasului. Acesta ar fi fost necazul cel mai mic, dar am încălecat și obadele roții balans. Ce înseană asta? Am stricat geometria roții balans, adică mi-a fost imposibil să o repar fără piese de schimb. Am așteptat o bună și lungă perioadă de timp până a apărut piesa de care aveam nevoie. Cred că am așteptat aproape un an de zile și m-a costat peste 1000 de lei. A fost învățătură de minte. De atunci nu mai strănut cu ceasuri desfăcute în mână și niciodată deasupra mesei de lucru”, a povestit cu determinare Florian.

„Eu îmi doresc să cultiv conștiința națională, nevoia de a colecționa, nevoia de a ne întâlni, de a povesti, de a ne educa în primul rând, de a ne salva valorile și trecutul, de a încerca să ne aducem aminte de unde venim și să păstrăm sfânt locul asta, trecutul nostru. Este o lume extrem de mică și în România oamenii care mai au timp și de așa ceva sunt foarte puțini. Dacă am reuși să răspândim fenomenul, din punctul meu de vedere ar fi un succes”.

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Anticorpii monoclonali nu sunt eficienți în faţa noilor variante de coronavirus

Tratamentele pe bază de anticorpi monoclonali s-au dovedit ineficiente în faţa noilor variante dominante ale SARS-CoV-2, a avertizat vineri...
spot_img

Știri pe același subiect