Autoritatea de Sănătate Publică Sibiu (ASP) prin Compartimentul de Promovare a Sănătaţii şi Educaţiei pentru Sănătate Sibiu desfăşoară dintotdeauna programe pe diferite teme de actualitate. Una dintre aceste teme pe care s-a pus accent datorită consecinţelor negative asupra sănătăţii este fumatul. „De aproximativ un an şi până în prezent, am desfăşurat un program de promovare a sănătăţii la locul de muncă, referitor la efectele negative ale fumatului şi consilierea privind renunţarea la fumat” explică dr. Simona Berariu, şef Compartiment Promovarea Sănătăţii din cadrul ASP Sibiu. Programul s-a desfăşurat până acum în şapte unităţi industriale mici şi mijlocii. În prezent programul este aplicat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Scopul principal al proiectului este acela de a determina un procent cât mai mare de fumători să renunţe la acest viciu. „În acest scop suntem într-o strînsă legătură cu medicii de la cabinetele de consiliere pentru renunţarea la fumat din cadrul Spitalului de Boli Pulmonare Sibiu. Toţi fumătorii care participă la aceste sesiuni de instruire la locul de muncă şi care doresc să renunţe la fumat, beneficiază de consultanţă şi tratament la acest cabinet”, ne-a informat Berariu. Deşi oferta de tratament este generoasă, un număr foarte redus de fumatori s-a adresat acestui cabinet de cosiliere şi tratament în comparaţie de exemplu, cu judeţul Iaşi, unde se derulează un program similar şi unde numărul de fumători care s-a prezentat la cabinet e mult mai mare. „Renunţarea la fumat este într-adevăr foarte dificilă, dar rezultatele pot fi uimitoare şi este păcat să nu profitaţi de această posibilitate oferită de Centrul de Consiliere”, mai spune dr. Simona Berariu Acesta este mesajul de încurajare al specialiştilor adresat tuturor fumătorilor. Anca Piaskovski