O Duminică despre Judecată înainte de a ne începe urcușul de dragoste către Golgota cu El, Judecătorul ce povestește Judecata pe când era printre oameni. Un soi de înainte-prăznuire a rațiunii de a fi a postirii. Pe care o plinim nu doar pentru că trebuie, că așa scrie că așa e nevoie, ci pentru că așa Este!
Pentru că o lipsă de judecată a pierdut pe Eva dinaintea șarpelui și pe Adam dinaintea Evei, arătându-ne că nu, nu suntem așa tari ca fire nici măcar când nu eram dezlipiți de rai. Că suntem fragili și necopți în lupta cu cel care rupe mereu pe om de idealurile sale, de temelia vieții, care este Hristos.
Nu e o judecată teoretică și asta sperie pe om. Nu-i pe vorbe. De aceea vin îngerii să-L însoțească. Pentru noi, nu pentru El. Ca să sprijine puținul făcut de noi cu mărturia lor. Anulând contabilitatea sagace a diavolului. Făcând uitată prin fapta bună făptuirea rea. Cât se poate. Ne ies în întâmpinare la Judecată săracii, flămânzii, bolnavii, întemnițații și Hristos Domnul, Care se identifică a fi de partea lor.
E acolo cu fiecare dintre ei. E judecata lui Da. Așa cum pentru cei care au găsit mereu scuze să se situeze în comoditate este judecata lui Nu. În fond, este o prelungire a Judecății din Pilda cu tatăl cel risipitor. Iubirea care judecă participarea la ea.
Nu e vorba aici nici de precizie – Domnul nu spune „ați dat de atâtea ori ciorbă și de atâtea ori mere celor flămânzi”- și nici de neîngăduință. Pentru că nu e Judecata absurdă pe care noi o cultivăm ca oameni. E vorba de iubirea care ne crește, ne ține, de determină înveșnicirea. Cum poți crește ca om dacă urăști? Fratele mai mare al fiului risipitor știe de-acum.
Nu se împlinește judecată fără iubire și oricât de greu ar părea, nicio avere nu se strânge prin zgârcenie, ci prin dăruire. Nu dăruiești, nu exiști. Viața ta nu merge mai departe. Ești arestat la locul tău de muncă, la locul unde te chinuie ura, invidia, neputința de a vedea în om frumusețea care ține lumea. Chipul slavei lui Dumnezeu. Măcar, deși, poartă rănile păcatelor.
Alungarea din Raiul de după Judecată e alta decât alungarea lui Adam și a Evei din rai. Hristos întrupat în mijlocul lumii reconstruiește nevoia de valori, de adevăruri prin care lumea devine rai în întregul ei. Restaurează lumea dar, mai ales, restaurează pe om ca om, ca ființă vie care poate fi celui de lângă el om. Minunea frățietății care ține lumea de aici începe. Din necurmata construire a puterii de a fi împreună lui Dumnezeu odihnire.
Dincolo de orice Judecata aceasta este înfricoșătoare nu prin rezultat, cât prin proces ca atare. Ne vădește. Suntem noi cu El. Și nimic din masca noastră de supraviețuire socială nu ne ajută. De aceea, zic, Judecata aceasta e mereu, în fiecare zi, parte din veșnicia noastră.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
