Postul Paștelui poartă cu sine, în Duminica a cincea, o zi cu nume de femeie: Maria Egipteanca. Un model de străfulgerare a pocăinței în cerul înnorat al unei femei păcătoase. Care nu pregetă să străbată marea, la vremea ultimei sale călătorii, vânzându-și trupul. O făcuse să trăiască acum o făcea să ajungă la Ierusalim.
Cred că avem povestea ei așezată în duminica aceasta, mai aproape de Pătimirea Domnului Hristos, pentru că ea este unul din izvoarele limpezite de Cruce. Care o refuză, în două rânduri, și de care o primește la închinare după mijlocirea Maicii Domnului. Femeia înțelege într-o clipă ce i se petrece. Rupe cu totul de lume. Se împărtășește în marginea pustiei, spre Iordan, apoi dispare. Ani buni.
Se arată unui Părinte îmbunătățit ascunzându-se, de fapt. Nu este ea importantă, cât lecția pe care Dumnezeu ne-o transmite prin ea până astăzi. Nici nevoința și nici puritatea vieții nu pot prima în planul mântuirii dacă sufletul care le încearcă e mort la bucuria convertirii. Dacă prea multa inteligență dăunează înțelegerii chemării lui Dumnezeu. Dacă ne credem stăpâni pe propria mântuire, uitând de mila, prea marea milă a Mântuitorului. Cea care vindecă de orice păcat nebuneasca noastră viață.
După regulile „gurilor mari” de astăzi, Maria ce înnebunise cu frumusețea sa Egiptul, nu era vrednică de mântuire. Nu se încadra în nicio normă a moralei și parcă nici în ecoul canonic al vieții duhovnicești. Sunt de acord cu ei. Dar tocmai în acesta stă minunăția convertirii și vieții ei. În curajul de a-și asuma frumusețea morții în trup din vremea vieții, pentru ca viața veșnică să-i fie dăruită în lucirea Zorilor Învierii.
Un leu o îngroapă în fierbințeala înghețată a deșertului de pe malul Iordanului. Spre mirarea Părintelui Zosim, care credea, până atunci, că viața în Hristos este cu adresabilitate numai celor aleși, sfinților. Maria Egipteanca este însă modelul răsturnării modelului. Ea nu se mântuiește prin efortul său, ci prin voia mărinimoasă a Mântuitorului. Ce nu lasă pe roaba Sa fără a gusta din darurile înveșnicirii: Trupul și Sângele Său!
Aud deseori cum unii se gâlcevesc cu Sfinții. Ei seamănă oarecum cu mulțimea adunată în piețe adorând pe desfrânata Maria, deranjați maxim că acesta își trăiește viața în pocăință și îndreptare. Dacă tot sunt supărați, ar putea să o invidieze și, invidiind-o, să își dorească să ajungă asemenea ei. O umbră luminată de Înviere.
Mai trece o Duminică. De astă dată cu nume de femeie. Arătând, a câta oară, că Dumnezeu numără lacrimile femeilor și le face strălucire de cer.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
