Acasă Blog Pagina 1500

Astăzi este Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului

În prima vineri după Paşte este Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului și care amintește de o minune.

Sărbătoarea aminteşte creştinilor de o minune săvârşită de Maica Domnului, în secolul V. De Izvorul Tămăduirii în biserici are loc slujba de sfinţire a apei. Agheasma este băută dimineaţa, pentru a întări trupul şi sufletul.

Minunea s-ar fi petrecut în secolul V, când Fecioara Maria s-a arătat viitorului împărat bizantin Leon într-o pădure din apropierea Constantinopolului şi i-a arătat un izvor cu apă tămăduitoare care i-a redat vederea unui orb şi a vindecat pe mulţi bolnavi.

Ajuns împărat, Leon a construit pe acel loc o biserică închinată Fecioarei Maria şi care a primit hramul „Izvorul Tămăduirii”.

Apa izvorului l-a vindecat de o boala grea şi pe împăratul Justinian, care a ridicat drept mulţumire o biserica şi mai mare. Biserica există şi astăzi la Istanbul şi păstrează în subsol izvorul cu apa căruia s-au vindecat mulţi bolnavi, şi aici se adună mii de pelerini în fiecare an.

În această zi, în toate bisericile au loc slujbe de sfinţire a apei, sau agheasma – un termen de origine greacă care însemnă deopotrivă şi lucrarea de sfinţire a apei şi rezultatul ei, apa sfinţită.

Cu ocazia acestei sărbători, se fac pelerinaje la biserici, mănăstiri şi locuri sfinte, în special acolo unde se află izvoare şi fântâni tămăduitoare.

Izvorului Tămăduirii, spune Biserica, este o preînchipuire a Maicii Domnului, Izvorul cel viu al mântuirii noastre.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: Accident grav pe A1, în zona Cristian. Trei persoane au ajuns la spital

Trei persoane au fost rănite, joi seara, într-un accident produs pe A1, în zona Cristian, pe sensul Sibiu – Sebeș.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe banda 2, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Alba, a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un TIR condus pe banda 1 de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Cluj, după care a fost proiectat în parapetul marginal.

Conducătorul autoturismului și cei doi pasageri, un bărbat de 81 de ani și o femeie de 75 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În zonă se circulă îngreunat, pe banda 2″, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Mai multe echipaje de prim ajutor se află la locul evenimentului rutier.

„La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și o autospecială de transport personal și victime multiple și un echipaj SAJ cu medic.

Echipajul de descarcerare a acționat pentru a extrage dintr-un autoturism o persoană. Aceasta a fost predată echipajelor medicale.

Trei persoane, doi bărbați în vârstă de 56 respectiv 81 de ani și o femeie, în vârstă de 75 au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Echipajele SMURD au preluat cei doi bărbați care au suferit diferite traumatisme.

Aceștia au fost transportați la UPU Sibiu, conștienți”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.

„Ambulanța SAJ a transportat la UPU Sibiu o victimă, femeie de 75 de ani, ea suferind mai multe traumatisme.

Alte două victime au fost transportate la UPU Sibiu de către echipajele ISU”, a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu urcă șase poziții în Metarankingul Național

Raportul Anual privind Metarankingul Național pentru anul 2023, publicat de către Ministerul Educației, arată că ULBS ocupă locul 14 în ierarhia universităților din România, ceea ce înseamnă o ascensiune importantă față de poziția sa anterioară.

Comparativ cu anul precedent, universitatea a înregistrat o creștere semnificativă, urcând șase poziții în clasament. În 2022, ULBS se situa pe locul 20, acumulând 4,721 puncte.

În sistemul universitar din România există 89 de instituții de învățământ superior, publice și private: 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) și 37 instituții de învățământ superior private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu).

Metarankingul național este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaționale recunoscute la nivel global de către International Ranking Expert Group, Inventory of International Rankings (IREG).

Clasamentele au fost selectate pe criterii precum:

a) Relevanța la nivel internațional;

b) Aplicabilitatea acestora pentru un spectru larg de universități;

c) Obiectivitatea și transparența în colectarea și raportarea datelor necesare pentru includerea universităților în clasamente;

d) Ponderea ridicată acordată criteriilor care se referă direct sau indirect la rezultatele cercetării.

În anul 2023, topul primelor cinci universități din România este următorul:

  1. Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca
  2. Universitatea din Bucureşti
  3. Universitatea Politehnică din București
  4. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București
  5. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

Locurile următoare sunt ocupate de:

  1. Universitatea „Transilvania” din Brașov
  2. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
  3. Universitatea de Vest din Timișoara
  4. Academia de Studii Economice din București
  5. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  6. Universitatea Politehnică Timişoara
  7. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
  8. Universitatea din Oradea
  9. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Turneu național de tenis de câmp la Mediaș

Municipiul Mediaș găzduiește, începând de sâmbătă, un puternic turneu național de tenis de câmp adresat juniorilor.

Clubul Sportiv Școlar Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș organizează în perioada 11 – 14 mai 2024 turneul național de tenis de câmp „Cupa Teo“.

Acest eveniment are loc sub egida Federației Române de Tenis și este structurat pe patru categorii de vârstă, feminin și masculin, pentru copiii de 10, 12, 14 și 16 ani.

Meciurile vor începe în fiecare zi de la ora 9 și se vor desfășura la baza de tenis situată în municipiul Mediaș, pe strada Brateiului numărul 8, fosta bază sportivă Dafora.

Intrarea spectatorilor la meciuri este gratuită.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Eveniment la Mediaș. 175 de ani de la moartea lui Stephan Ludwig Roth

Joi a avut loc la Liceul Teoretic „Roth – Oberth“ un eveniment de comemorare a 175 de ani de la moartea lui Stephan Ludwig Roth.

În deschiderea manifestării, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman s-a adresat celor prezenți, iar istoricul Helmuth Knall a susținut o scurtă prezentare privind personalitatea lui Stephan Ludwig Roth.

Evenimentul a mai cuprins o depunere de coroane, un moment de rugăciune susținut de preotul Wofgang Arvay, precum și recitarea în comun a trei strofe dintr-o piesă a lui Paul Meedt.

La finalul manifestării, participanții s-au deplasat la Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth“, pe care au vizitat-o, asistând la o prezentare realizată de muzeograful Viorel Ștefu.

Organizatorii evenimentului au fost Primăria Municipiului Mediaș, Forumul Democrat al Germanilor din Mediaș, Liceul Teoretic Roth-Oberth Mediaș și Parohia Evanghelică C.A. Mediaș.

„Doresc să mulțumesc Bisericii Evanghelice și conducerii Liceului Teoretic „Roth – Oberth“ pentru că împreună promovăm un proiect pe fonduri europene pentru modernizarea acestei clădiri istorice, un proiect extrem de ambițios, care va veni în sprijinul dascălilor, dar și elevilor.

Vă mulțumesc pentru buna noastră înțelegere și nu pot decât să sper ca într-un timp relativ scurt să semnăm contractul și să începem lucrările.

Voi continua și în perioada următoare, așa cum am făcut-o pe parcursul întregului mandat, să susțin activitățile culturale ale orașului, dar acest lucru îl putem face doar împreună“, a transmis primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Echipamente noi complete de scufundare pentru salvatorii ISU Sibiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu este unul dintre inspectoratele care are echipă de scafandri formată în prezent din trei scafandri certificați.

În urma achiziției făcute de Consiliul Județean Sibiu, începând de astăzi au intrat în dotarea scafandrilor sibieni trei echipamente complete de scufundare, dotare fiecare cu trei tipuri de costume și alte accesorii, respectiv:

-costum de scufundare umed – utilizat în misiunile de căutare-salvare subacvatice în ape cu temperaturi mai mici de 10 grade
-costum de scufundare umed din două piese – utilizat pentru misiunile de căutare-salvare subacvatice în ape cu temperaturi mai mari de 10 grade
-costum de scufundare de vară – utilizat pentru scufundări în apă caldă, în special pentru antrenamente
-costum uscat de scufundare
-consolă de scufundare
-vestă de scufundare
-mască de scufundare
-centură de lestare
-mănuși de scufundare
-regulator de presiune

„Aceste complete pentru scufundare dotate cu diferite tipuri de costume de scufundare și alte accesorii de ultimă generație, nu fac altceva decât să sporească eficacitatea scafandrilor la misiunile subacvatice.

Având în vedere că ultima investiție în costumele scafandrilor s-a făcut în urmă cu aproximativ 8 ani, gradul de uzură al costumelor existente îngreunând misiunile, această investiție este cu atât mai benefică și apreciată.

Pe această cale adresăm mulțumiri Consiliul Județean Sibiu pentru susținerea și sprijinirea eforturilor noastre de a asigura un răspuns prompt și eficient în fața diverselor situații de urgență„, a precizat inspectorul șef al ISU Sibiu, locotenent-colonel Lucian Trefaș.

Echipamentele achiziționate de către Consiliul Județean și intrate în dotarea ISU Sibiu au avut un preț de achiziție de aproximativ 35.000 de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ: Femeie aflată pe bicicletă, accidentată pe o trecere de pietoni din Sibiu

O femeie care traversa strada pe bicicletă a fost rănită, joi după amiaza, pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce traversa partea carosabilă pe bicicletă, pe trecerea pentru pietoni amplasată în apropiere de intersecția cu strada Matei Millo, o femeie în vârstă de 61 de ani, cetățean străin, a fost acroșată de un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Șura Mică.

Femeia a fost rănită în urma impactului.

Un echipaj SMURD a intervenit pentru a-i acorda femeii asistență medicală.

În urma impactului, femeia a suferit un traumatism cranian și este transportată la UPU Sibiu conștientă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ULTIMA ORĂ – Spitalul Foișor: Florin Piersic se află în stare gravă

Actorul Florin Piersic se află în stare gravă, au transmis reprezentanții Spitalului Foișor din Capitală, acolo unde actorul a fost transferat joi dimineață.

„În cursul zilei de astăzi, 09.05.2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular București.

La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi.

Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă.

Vom efectua investigații de laborator și imagistice în urma cărora vom stabili conduita terapeutică.

Vom reveni cu detalii atunci când vom avea mai multe informații”, au transmis reprezentanții spitalului.

Medicii au informat, miercuri, că actorul Florin Piersic are septicemie, o infecție generalizată în organism, el fiind transferat la București.

Din cauza acelei perfuzii, Florin Piersic a ajuns la Spitalul Militar din Cluj, cu o infecție generalizată și, pentru a-I stabiliza starea de sănătate, s-a ajuns la concluzia că cele două proteze pe care acesta le are – cea de la genunchi și stimulatorul cardiac – trebuie scoase, pentru a nu-i pune viața în pericol, scrie site-ul tvrinfo.ro.

A fost tratat câteva zile la Institutul Inimii din Cluj, unde i s-a administrat antibiotic și a fost monitorizat permanent de o echipă multidisciplanară de medici, tocmai pentru a vedea care este evoluția stării sale de sănătate.

„În urma intervenției, spun medicii de la Cluj, starea de sănătate a actorului s-a ameliorat ușor și că s-a luat decizia extragerii celui de-al doilea focar din organism, proteza de la genunchi.

Tocmai de aceea a fost transferat la București, pentru ca înainte de a ajunge la extragerea protezei de la genunchi, să fie stabilizat la Institutul Matei Balș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Comercianții vor fi obligați să semnaleze dacă micșorează gramajul produselor, dar mențin același preț

Comercianții care micșorează gramajul produselor, dar mențin același preț vor fi obligați să semnaleze acest lucru.

Guvernul va obliga comercianții să semnaleze dacă micșorează gramajul produselor, dar mențin același preț.

„Unii comercianți au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețurile la fel de mari.

Consider că aceasta este o formă de înșelăciune împotriva consumatorilor, este o scumpire camuflată, nejustificată economic, sub un ambalaj foarte asemănător.

Cer tuturor autorităților de control să intervină urgent”, a spus premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de joi.

În Franța, măsura va intra în vigoare la 1 iulie, numai pentru magazinele cu suprafață de cel puțin 400 de metri pătrați.

Mai concret, în primele două luni de la comercializarea produselor vizate, comercianții vor trebui să scrie pe ambalaj, vizibil și lizibil, că gramajul a crescut sau a scăzut cu un anume procent, dar și cum s-a modificat prețul produsului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

VIDEO: Zăpadă de 4 metri pe Transfăgărășan. Drumarii deszăpezesc cea mai dificilă zonă

Deszăpezirea Tansfăgărășanului a ajuns în zona cea mai grea, care este expusă avalanșelor, a anunțat, joi, DRDP Brașov.

Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov lucrează în această perioadă în zona unde stratul de zăpadă este foarte gros, aproximativ 4 metri.

„Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărășanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanșelor și cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită și înghețată.

Momentan lucrăm la desfacerea drumului măcar pe un sens astfel încât să creăm loc de manevră pentru mai multe utilaje.

Sperăm că și vremea va ține cu noi astfel încât să putem să deschidem Transfăgărășanul cât mai devreme!„, a transmis DRDP Brașov.

FOTO: Arhivă

SURSĂ VIDEO: DRDP Brașov

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Topul mașinilor preferate în România. Ce preferă românii

Piața auto second-hand din România a continuat să se dezvolte în ciuda turbulențelor economice din ultimii ani. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au condus consumatorii spre vehiculele rulate.

Potrivit unui studiu realizat de carVertical, o companie de date auto, preferințele cumpărătorilor români sunt în mare parte orientate către vehiculele germane.

Cele mai căutate mărci în 2023 au fost Audi, Volkswagen și BMW

Audi A4 a fost modelul cel mai verificat în România în 2023, reprezentând 5,4% din toate verificările efectuate pe platforma carVertical. Acest lucru demonstrează o cerere solidă pe piață pentru acest model, care beneficiază de o reputație bună și de o depreciere limitată.

Cu toate acestea, cumpărătorii ar trebui să fie precauți atunci când achiziționează mașini second-hand. Studiul arată că un procent semnificativ dintre modelele populare au avut kilometrajul modificat sau au suferit daune în trecut, ceea ce poate duce la probleme costisitoare pentru noii proprietari.

De exemplu, 4,6% dintre toate mașinile Audi A4 verificate pe carVertical au avut kilometrajul falsificat, iar 59,9% au avut daune anterioare. Situația este similară și în cazul altor modele populare, precum Volkswagen Passat, Volkswagen Golf, BMW Seria 5 și Skoda Octavia.

BMW, Audi și Volkswagen, preferate în Europa

BMW, Audi și Volkswagen sunt printre cele mai căutate mărci de mașini în Europa, datorită fiabilității și echilibrului bun între performanță, confort și practicitate pe care le oferă modelele lor. BMW a fost cel mai popular producător în Europa, cu Volkswagen și Audi urmându-l în top.

Studiul a fost realizat de carVertical, analizând rapoarte reale privind istoricul auto din ianuarie 2023 până în decembrie 2023.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

„Giuvaiere baroce” pentru melomanii din Sibiu

Proiectul „Camerele Sibiului”, inițiat de Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, continuă cu un concert simfonic intitulat „Giuvaiere baroce” – o călătorie în timp.

Evenimentul muzical va avea loc vineri, 10 mai 2024, ora 18.00, în Cabinetul de Curiozități al Palatului Brukenthal din Piața Mare. Programul serii cuprinde: Vivaldi – Concert pentru orchestră de coarde în sol minor, Pachelbel – Canon în Re major, Purcell – Suita „Abdelazar” – Rondo, Corelli – Sarabande Gigue & Badinerie, Vivaldi – Simfonia „Al Santo Sepolcro”, Purcell – Uvertura „Dido and Aeneas”, Bach – Concertul nr. 3 în Sol major, BWV 1048, „Brandenburg”.

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul Barnaby Palmer.

„Prezența pentru a doua oară la Sibiu a dirijorului Barnaby Palmer confirmă deja traiectoria ascendentă a acestui nou proiect al Filarmonicii. Este onorant să știm că o parte a activității acestui muzician are loc și la Sibiu, unde evantaiul muzical se deschide și în Muzeul Brukenthal, însă într-un repertoriu baroc. Plăcut surprins de sonoritatea orchestrei Filarmonicii Sibiu, de seriozitatea și deschiderea instrumentiștilor, Barnaby Palmer va călători împreună cu spectatorii prin ‘Giuvaiere baroce’, compuse de Vivaldi, Corelli, Bach și Pachelbel (acesta din urmă, un compozitor german, mai puțin cântat, și care i-a fost profesor lui Johann Sebastian Bach). Este de menționat faptul că se va interpreta, în seara de 10 mai, cea mai cunoscută lucrare a sa: Canon în Re major”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Biletele sunt puse în vânzare la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari) la casieria Muzeului Brukenthal și la intrare înaintea concertului, în limita locurilor disponibile.

Urmărește Sibiu 100% în Google News