Acasă Blog Pagina 1571

Patru studente promovează dragostea pentru munte

Patru studente ale Facultății de Științe Economice sunt inițiatoarele unui proiect ce presupune organizarea unor drumeții în împrejurimile Sibiului, adresându-se în principal colegilor lor studenți, dar și tinerilor sub 35 de ani.

Echipa formată din Stoica Andrada, Tăvală Codruța, Tița Mădălina și Vladu Elena desfășoară acest proiect sub îndrumarea profesorilor Carolina Țimbalari și Dumitru Troanca, în strânsă colaborare cu Anii Drumeției. Proiectul este realizat în cadrul disciplinei Managementul Proiectelor și își propune să ofere studenților șansa de a aplica practic conceptele predate la clasă și de a implementa proiectele pe care le propun.

 Prima drumeție se va desfășura în data de 30 martie, traseul în circuit plecând din Valea Sadului către Căsuța MGS. A doua drumeție este programată pe 6 aprilie, pe un traseu cu plecare din Păltiniș către Vf. Oncești. Ultima drumeție este planificată pe 26 mai, pe minunatele dealuri din Rășinari.

Drumețiile vor dura între 5 și 6 ore, fiecare. Echipamentul necesar include încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată, un rucsac mic de tură, un tricou de schimb și pelerină de ploaie. Participanții vor avea la ei și un mic pachețel cu mâncare și lichide pentru hidratare.

Pentru mai multe detalii și pentru a participa, urmăriți paginile lor de Instagram (drumetie.in.natura) și Facebook (Drumeție în natură).

„Alături de sponsorii noștri, vrem sa oferim participanților  o experiență uimitoare și interactivă, și, în același timp, posibilitatea de a descoperi frumosul din jurul nostru. Pentru orice întrebare sau nelămurire, vă stăm la dispoziție. Îndrăzniți să vă faceți amintiri frumoase și de neuitat”, au spus organizatorii.

Articol scris de Vasile Alexandru

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Legea care interzice staționarea cu motorul pornit, la un pas de aprobare. Ce amenzi riscă șoferii

Legea prin intermediul căreia se va interzice staționarea cu motorul pornit în orașe a trecut tacit de Senat.

Proiectul prevede interzicerea staționării autovehiculelor cu motorul pornit, în orașe și municipii, cu excepția acelora care sunt autorizate să utilizeze semnalele speciale de avertizare luminoase, cum ar fi ambulanțele, mașinile de pompieri, de poliție, sau de transport marfă, care necesită putere de la motor pentru funcționarea refrigerării.

Astfel, șoferii ar putea fi amendați și atunci când staționează cu motorul pornit mai mult de 5 minute, prevede un proiect de lege.

Sancțiunile sunt prevăzute într-un proiect de lege inspirat din reguli ce se aplică deja în Italia și Franța.

În aceste țări legislația eate și mai drastică pentru că este ilegal să stai cu motorul pornit mai mult de 10 secunde.

Sancționarea șoferilor care stau cu mașina pornită mai mult de cinci minute este o măsură anti poluare. Este nevoie de modificarea codului rutier pentru acest lucru.

În cazul în care legea va fi adoptată, cei care o încalcă primesc la prima abatere avertisment, iar apoi amendă, care va fi cuprinsă între 100 și 200 de lei.

În Italia și Franța, șoferii nu pot staționa cu motorul pornit mai mult de 10 secunde, în Austria și Germania, 20, respectiv 40 de secunde. În caz contrar, pot primi amenzi de la 20 până la 750 de euro.

Proiectul merge la Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Consiliul Județean a stabilit pe cine premiază la Gala Sportului

Cosmin PAL 

Consiliul Județean Sibiu a definitivat și stabilit Clasamentul final pentru sportivii și antrenorii din județul Sibiu, care au obținut rezultate deosebite în anul 2023. Acesta a fost postat astăzi pe pagina de internet a Consiliului Județean Sibiu.

Contestațiile privind clasamentul întocmit se pot depune până mâine, 26 martie, ora 11, la Consiliul Județean. Cei mai buni sportivi și antrenori din județul Sibiu, care au obținut rezultate remarcabile în cursul anului 2023, vor fi premiați de către Consiliul Județean Sibiu, în cadrul Galei Sportului, programată să aibă loc în data de 11 aprilie 2024, la Sala Transilvania. Valoarea premiilor care se vor acorda este de 100.000 lei, sumă alocată din bugetul local al CJ Sibiu.

În vederea identificării celor mai buni sportivi și antrenori, Consiliul Județean Sibiu a fost deschisă în 29 februarie 2024 sesiunea de depunere a formularelor pentru înscrierea la evenimentul de premiere amintit. Astfel, până în data de 8 martie 2024, asociațiile și cluburile sportive din județ au fost invitate să depună formularul de înscriere la sediul Consiliului Județean Sibiu, strada General Magheru, nr. 14 sau să îl transmită online, împreună cu declarația pe propria răspundere privind autenticitatea/veridicitatea documentelor depuse.

Vezi cei mai buni sportivi și antrenori din anul 2023 aici.

FOTO: Piața Habermann plină de copii atrași de meseria de polițist. Ziua Poliției Române la Sibiu

Pe 25 martie, România celebrează Ziua Poliției, coincizând cu sărbătoarea creștină a Bunei Vestiri. Acest eveniment marchează un moment special, deoarece simbolul Bunei Vestiri, prezent pe primul steag al Marii Adunări Naționale și ulterior pe drapelul actual al Poliției Române, este onorat în acest context.

La Sibiu, Ziua Poliției Române este sărbătorită cu fast astăzi, în Piața Habermann. Polițiștii sibieni vă așteaptă până la ora 14 cu o serie de activități educative și interactive. Printre acestea se numără diverse ateliere de educație rutieră, standuri expoziționale de tehnică, demonstrații de dresaj canin și multe altele.

Sute de copii au inundat Piața Habermann și cu entuziasm în suflet, i-au privit pe polițiști ca pe niște exemple de urmat. Demonstrațiile de dresaj canin au acaparat atenția celor mici, fiind ”vrăjiți” de câinii care executau ordinul polițiștilor.

„Ca în fiecare an, cu prilejul Zilei Naționale a Poliției Române, obișnuim să sărbătorim alături de comunitate. Am invitat elevii mai multor școli și locuitorii orașului să fie alături de noi la un eveniment în care am pregătit surprize pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Am realizat ateliere de informare rutieră și nu numai, am desfășurat exerciții cu echipa canină și am expus autospecialele și echipamentele de care dispunem. Ca de fiecare dată, entuziasmul celor mici ne motivează și ne alimentează cu energie. Le cerem să transmită informațiile pe care le-au învățat astăzi și familiei”, spune Ionuț Natea, inspector principal de poliție în cadrul Serviciului Rutier Sibiu din cadrul IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Lucrări pe drumurile județene din Sibiu. Unde se va interveni în această săptămână

Drumuri și Poduri Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat de Consiliul Județean Sibiu.

În această săptămâna, se va interveni astfel:

  • se va vopsi mâna curentă a podurilor pe DJ 106A Rășinari – Curmătură, DJ 106E intersecție DJ 106D – Săliște
  • se va curăța platforma drumului (manual) pe DJ 106A Rășinari – Curmătură, DJ 106E intersecție DJ 106D – Săliște
  • se va curăța platforma drumului (cu peria mecanica) pe DJ 142E Dumbrăveni – Dârlos, DJ 142A Mediaș – Dârlos – Curciu, DJ 142F Ațel – intersecție DN 14, DJ 142D Blăjel – Bazna – limită județ Alba
  • se vor curăța șanturi rigole (manual), se va monta parapet metalic nou, se vor demonta panouri parazăpezi pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 142E Dumbrăveni – Alma
  • se va repara parapet pod pe DJ 106E intersecție DJ 106D – Săliște, DJ 106A Rășinari – Curmătură
  • se vor executa lucrări de săpătură șanț de pământ (mecanizat) pe DJ 106R Sibiu – Poplaca
  • se vor executa lucrări de plombări cu sort și emulsie pe DJ 104G Săcădate – Nucet, DJ 106 Sibiu – Agnita
  • se vor executa lucrări de aducere la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată cu încarcare mecanică pe DJ 105A intravilan Marpod
  • acostamente pietruite (manual si mecanizat) pe DJ 105A intravilan Marpod
  • reprofilare drum cu cilindrare și adaos de material pietros pe DJ 105E Chirpăr – Ilimbav
  • defrișări (Unimog) pe DJ 141A Metiș – Vecerd
  • defrișări vegetație cu diametrul mai mic de 10 cm pe DJ 107B Alămor – Păuca
  • se vor curăța șanțuri și rigole (mecanizat) pe DJ 107B Slimnic – Mândra
  • se vor curăța șanțuri și rigole (manual) pe DJ 107B Alămor – Păuca
  • se vor executa lucrări de igienizare pe DJ 107B Alămor – Păuca

Săptămâna trecută drumarii au realizat următoarele lucrări:

  • aducere la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată cu încarcare mecanică pe DJ 105A intravilan Marpod
  • aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată cu autogreder pe DJ 105E Ilimbav – Chirpăr
  • acostamente pietruite (manual) pe DJ 105A intravilan Marpod
  • s-a curățat platforma drumului cu peria mecanică pe DJ 106C Cartierul Arhitecților, DJ 143 Iacobeni – int. DJ 106, DJ 143A Ruja – int. DJ 106, DJ 141B Saroș – Biertan – int. DJ 141, DJ 142C Dumbrăveni – limită județ Mureș
  • curățare șanțuri rigole (manual) pe DJ 141B Richiș – int. DJ 141, DJ 142C Dumbrăveni – limită județ Mureș, DJ 107B Armeni și mecanizat pe DJ 107B Slimnic
  • s-a vopsit mâna curentă a podurilor pe DJ 106S Daia – Vurpăr, DJ 106R Sibiu – Poplaca, DJ 106D Rășinari – Săcel, DJ 106E intravilan Vale, DJ 106A Rășinari – Curmătură
  • defrișări si igienizare pe DJ 106F limită județ Alba – int. DN 1, DJ 106R Sibiu – Poplaca, DJ 106S Daia – Vurpăr, DJ 107B Armeni
  • s-au montat indicatoare rutiere, s-a executat săpătură șanț de pământ (mecanizat), lucrări de pietruire executată manual, igienizare, s-a montat parapet metalic nou pe DJ 106F limită județ Alba – int. DN 1
  • s-a curățat platformei drumului (manual) pe DJ 106C Cartierul Arhitecților
  • s-a curățat platforma drumului (mecanizat cu buldoexcavator) pe DJ 143 Iacobeni – int. DJ 106, DJ 143A Ruja – int. DJ 106
  • s-a curățat drumul in dreptul parapeților (manual) pe DJ 141B Richiș – int. DJ 141
  • s-au executat săpături șanț de pământ (mecanizat) pe DJ 106R Sibiu – Poplaca, DJ 105E Chirpăr – Ilimbav
  • s-au demontat parazăpezi pe DJ 106T Topârcea, DJ 106B Sădinca, DJ 107B Alămor, DJ 141A Metiș
  • Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Pământul este lovit de o furtună geomagnetică. Care ar putea fi efectele exploziei solare

O furtună geomagnetică se va produce luni, potrivit unei alerte emisă de specialiștii în meteorologie spațială.

Potrivit Digi 24, nu există niciun motiv de îngrijorare pentru populație, potrivit alertei emise sâmbătă de Centrul de prognoză meteorologică spațială al NOAA din Boulder, Colorado.

Furtuna ar putea întrerupe transmisiunile radio de înaltă frecvență, cum ar fi cele ale avioanelor care încearcă să comunice cu turnurile de control al traficului la distanță.

Majoritatea avioanelor comerciale pot folosi transmisia prin satelit ca rezervă, a declarat Jonathan Lash, meteorolog la acest centru.

Operatorii de sateliți ar putea avea probleme în urmărirea dispozitivelor spațiale, iar rețelele electrice ar putea, de asemenea, să înregistreze un anumit „curent indus” în liniile lor, deși nu este ceva ce nu-l pot gestiona, a spus acesta.

„Pentru publicul larg, dacă aveți un cer senin noaptea și vă aflați la latitudini mai mari, aceasta ar fi o mare oportunitate de a vedea cum se luminează cerul”, a spus Lash.

„La fiecare 11 ani, câmpul magnetic al Soarelui se inversează, ceea ce înseamnă că polii săi nord și sud își schimbă poziția.

Activitatea solară se schimbă în timpul acestui ciclu, iar acum se află în apropierea celui mai activ, numit maxim solar”, scrie Digi 24.

SURSĂ FOTO: Știrile PRO TV

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Membrii de sindicat Carrefour vor protesta astăzi. Ce se va întâmpla în magazine

Membrii de sindicat din cadrul companiilor ce fac parte din Grupul Carrefour vor protesta luni, între orele 11 și 13.

Sindicaliștii solicită acordarea tichetelor de masă la valoarea maxim deductibilă şi a primei de transport pentru angajaţi, potrivit unui comunicat al Sindicatului Salariaţilor Carrefour România.

„Sindicatele din cadrul Grupului Carrefour: Sindicatul Salariaţilor Carrefour România, Sindicatul Market, Sindicatul Naţional Artima, Sindicatul Naţional Supeco, alături de Federaţia Sindicatelor din Comerţ, organizează o acţiune de pichetare a sediului companiei din str. Gara Herăstrău, nr. 4C.

Principalele solicitări sunt: acordarea tichetelor de masă la valoarea maxim deductibilă şi acordarea primei de transport pentru angajaţii din toate formatele Carrefour”, se arată în comunicat.

Totodată, protestul va fi susţinut simultan în magazine, de către membrii de sindicat, prin purtarea unor bandane de culoarea albă, fără oprirea lucrului.

„Compania franceză Carrefour SA are rezultate financiare foarte bune în România, cu o creştere anuală de 7% a cifrei de afaceri, potrivit datelor companiei.

Aceste rezultate se datorează în mare măsură efortului miilor de angajaţi care asigură aprovizionarea, aranjarea corectă a mărfurilor şi funcţionarea zilnică a magazinelor.

Aceşti angajaţi sunt plătiţi în general la nivelul salariului minim sau în proximitatea acestuia.

CNS Cartel Alfa este alături de membrii săi şi le susţine revendicările.

Contribuţia angajaţilor la prosperitatea companiei trebuie recunoscută în mod corect, prin condiţii de muncă şi venituri decente!”, se mai arată în comunicat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

InfoCons: La ce să fim atenți când cumpărăm pește și produse din pește ?​

De Buna Vestire, consumatorii care țin post au dezlegare la pește, astfel că mulți dintre aceștia vor prepara în această zi mâncăruri și gustări care conțin pește. 

Sfaturi de la InfoCons pentru achiziționarea peștelui sau produselor din pește:

– Acordați o atenție sporită aspectului peștelui pentru a vă crea o primă opinie asupra gradului de prospețime. Semnele neconformității produselor sunt: suprafața lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, gust și miros modificate etc.

– Pentru produsele pescărești care sunt menite a fi comercializate vii (crap, șalău, scrumbie, păstrăv, homari, creveți, crab etc) trebuie să fie prezente semnele de vitalitate. Este interzisă comercializarea peștilor care au murit în bazine sau care nu prezintă semne de viață ori sunt într-o stare de „agonie”, prezintă rupturi, suprafață a pielii discontinuă etc.

– Nu cumpărați pește sau produse din pește dacă aveți suspiciuni privind gradul de prospețime;

– Produsele pescărești trebuie păstrate, expuse la o temperatură optimă, apropiată de punctul de topire al gheții și trebuie acoperite cu gheață.

– Asigurați-vă că produsele pe care le achiziționați au etichetă, nu cumpărați produse preambalate neetichetate;

– Solicitați bonul fiscal la achiziționarea peștelui și a produselor din pește, pentru a avea un document justificativ în cazul depunerii unei sesizări;

– Pentru produsele pescărești care sunt preparate – fileuri, rondele, trunchiuri de pește etc., atenția trebuie îndreptată către culoarea, fermitatea și mirosul acestora. Produsele pescărești preparate care prezintă un miros și un aspect modificat nu trebuie expuse și comercializate.

– Icrele de pește neprelucrate trebuie să aibă un aspect uniform și o culoare specific speciei de pește de la care provin;

– Nu achiziționați produse pescărești congelate care au un strat gros de gheață, ori a căror glazură de gheață este discontinuă, netransparentă și cu un aspect murdar;

– Produsele pescărești afumate trebuie să prezinte un aspect uniform, un gust și miros de afumat, dar și o culoare specific.

– Peștele și produsele din pește nu trebuie cumpărate din locuri neautorizate  întrucât comerciantul  nu poate să asigure toate condițiile optime, atât din punctul de vedere al transportului, cât și a modului de depozitare și comercializare.

– Nu cumpărați pește și produse din pește preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale / data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depaşită;

Urmărește Sibiu 100% în Google News

FOTO: Minor de 12 ani din Sibiu, dispărut de acasă. Sunați la 112 dacă aveți informații despre Cosmin Vasile

Poliţiştii sibieni caută un minor în vârstă de 12 ani, care a plecat într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliu.

Duminică seara, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în jurul orei 15, fiul său, Onica Cosmin Vasile, în vârstă de 12 ani, a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, fără a mai reveni.

Tânărul are 1,48 metri înălțime, 35 de kilograme, ochi verzi, păr șaten.

În momentul plecării, minorul purta geacă bleumarin, vestă neagră, salopetă cu inscripție craniană, pantaloni negri, încălțăminte sport. Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Persoanele care pot oferi informaţii despre acest minor sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Astăzi este Buna Vestire, Blagoveştenia sau Ziua Cucului

0

Buna Vestire este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului şi este marcată cu exact nouă luni înainte de Crăciun, momentul naşterii lui Isus.

Buna Vestire le aminteşte credincioşilor de momentul în care Îngerul Domnului, Arhanghelul Gavril i-a apărut Fecioarei Maria şi i-a spus:

„Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema”.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii creştine spun că în aceste cuvinte este dovadă lămuritoare a Sfintei Treimi, Tatăl cu puterea Sa cea dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu întrupat în pântecele preacuratei Fecoare Maria şi Duhul Sfânt care se pogoară asupra ei, iar momentul Bunei Vestiri este începutul mântuirii oamenilor.

Icoana Bunei Vestiri este pictată în toate lăcaşurile de cult ortodoxe pe uşile Împărăteşti, scrie tvrinfo.ro

Numele vine de la verbul a blagoslovi, de origine slavona, cu înţelesul de a binecuvânta.

Se spune că în această zi se dezleagă limba păsărilor cântătoare şi mai cu seamă a cucului care cântă până de Sânziene sau de Sfântul Petru, adică de la Echinocţiul de primăvară până la Solstiţiul de vară. De Sânziene, cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.

Importanţa sărbătorii este subliniată de sacrificiul peştelui care se mănâncă, indiferent daca ziua este de post sau de dulce.

SURSĂ FOTO: ziarullumina.ro

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Cât va costa carnea de miel în acest an. Ce spune ministrul Agriculturii

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, nu a putut estima cu exactitate care va fi prețul unui kilogram de miel în acest an, însă a spus că nu va fi cu mult mai mare față de anul trecut.

Prezent la emisiunea Insider Politic de la Prima TV realizată de Sebastian Zachmann, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, nu a putut aprecia cât va costa un kilogram de carne de miel anul acesta.

“Eu nu pot să dau un preț estimat pentru că vreau să fie o piață corectă a vânzării cărnii de miel în perioada sărbătorilor pascale.

Eu sunt sigur și din discuțiile pe care le am cu fermierii, mi-au spus foarte clar că vor avea un preț decent astfel încât să poată să-și scoată cheltuielile și, bineînțeles, să aibă și ei un mic profit pentru că toată lumea muncește pentru acest lucru.

Dar, în primul rând să poată să-și acopere cheltuielile și costurile pe care le-au avut cu partea de zootehnie în sectorul ovin”, a spus ministrul Florin Barbu.

că pregătește o lege prin care să se plafoneze adaosul la toate produsele agroalimentare românești. Florin Barbu susține că acestea au un adaos foarte mare, comparativ cu cele din import.

Florin Barbu a mai spus că măsura prin care Guvernul a plafonat adaosurile la anumite produse de bază a dat rezultate, iar prețurile sunt acum mai mici.

”Lucrez deja la o lege pe care o vom depune în Parlamentul României privind plafonarea la toate produsele agroalimentare românești.

De ce? Este o practică comercială neloială ca produsele realizate de către producătorii și procesatorii români să aibă un adaos comercial foarte mare la raft, iar produsele care vin din import au un ados comercial mai mic.

Și bineînțeles, consumul este mai mare la produsele care vin din import și practic pe fermierii și procesatorii noștri îi dezavantajează”, a spus ministrul Agriculturii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Urs accidentat mortal de un autoturism

Duminică seara, în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgență 112 a fost sesizat un accident rutier în care un autoturism a lovit un urs pe raza localității Arpașu de Jos.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competențele ISU Sibiu.

De asemenea a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza localității cu privire la prezența animalului în localitate.

La fața locului intervin instituțiile abilitate cu gestionarea situației„, a declarat sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

„Pe DN 1, km. 265, în afara localității Arpașu de Jos, un autoturism condus spre Brașov a lovit un urs aflat pe carosabil.

Evenimentul s-a soldat cu decesul animalului și avarierea autoturismului.

Animalul se află în afara părții carosabile.

La fata locului sunt prezenți polițiști pentru fluidizarea traficului, jandarmi și reprezentanți ai fondului forestier”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News