Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au reținut un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Cisnădie, cercetat penal pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (5 acte materiale), șantaj și violarea vieții private.
Bărbatul este bănuit că, în perioada 20 decembrie – 5 ianuarie, i-ar fi transmis soției mai multe mesaje scrise și audio, deși, prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Sibiu la data de 18 decembrie 2023, i s-a interzis contactarea femeii prin orice mijloace.
De asemenea, pentru a o constrânge pe femeie să reia relația cu acesta bărbatul ar fi șantajat-o cu publicarea unui material video în care femeia apare în ipostaze intime.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Noi fosile de dinozauri, unice în lume, aparţinând unei specii erbivore de până la 6 metri lungime, au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului.
Fosilele aparțin unor dinozauri din familia Rhabdodontide, erbivore bipede de talie mică și au o vechime de aproximativ 70 de milioane de ani, scrie europafm.ro.
Potrivit specialiștilor, oasele descoperite sunt într-o stare de conservare foarte bună, fără să fi fost sparte sau deteriorate în mod excesiv în pofida vechimii lor și includ și părți ale scheletului care nu au fost niciodată identificate la Rhabdodontide anterior acestui studiu.
O echipă formată din cercetători de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti şi de la Departamentul de Paleontologie al unei universități din Budapesta le-a descoperit în apropierea localităţii Vălioara, din judeţul Hunedoara.
„Deși rude apropiate ale acestor dinozauri au fost descoperite și pe alte continente, de exemplu în America de Nord sau chiar Australia, familia Rhabdodontidae în sine a fost strict endemică arhipelagului insular al Europei cu 85 până la 66 de milioane de ani în urmă.
Acest grup de dinozauri ierbivori relativ mici ca și talie, de doi până șase metri lungime, include nouă specii diferite, dintre care trei sunt cunoscute doar din zona Transilvaniei. În plus, multe dintre aceste specii au fost identificate doar recent, în ultimele două decenii”, a declarat drd. Janos Magyar, autorul principal al studiului fosilelor descoperite.
„Astfel de asocieri de resturi scheletice reprezentând diferite părți ale corpului – și care, deci, permit o reconstituire fidelă a morfologiei animalului – sunt extrem de rare în cazul Rhabdodontidelor, iar cea studiată de noi este prima documentată temeinic din împrejurimile Văliorii”, a spus dr. Zolton Csiki-Sava, unul dintre cercetători.
SURSĂ FOTO: Facebook.com / Geoparcul Internațional U N E S C O Țara Hațegului
Muzeul Astra organizează în perioada 11-14 ianuarie 2024 evenimentul Răcituri și alte delicatese de iarnă.
În cadrul acestei inițiative, vor fi pregătie preparate ca Piftie în farfurie/ răci în blid/ răci în tăner, popricaș de rugă și zamă cu moare de varză.
Acestea sunt câteva rețete întâlnite în această perioadă a anului din Banatul de munte până pe Valea Târnavelor, culese în cercetările de teren ale specialiștilor din Muzeul Astra.
În cadrul evenimentului, muzeografii vor găti și vor interacționa cu vizitatorii, vorbind despre instrumentarul din lemn și esențele lemnoase care erau folosite de meșteri, ca nu cumva să amărască mâncarea sau să-i modifice gustul.
De asemenea, se vor oferi detalii despre această perioada a anului, în care se tăia lemnul de diferite esențe și erau prelucrate lingurile din lemn, străchinile și restul instrumentarului.
,,Răciturile erau și sunt nelipsite de pe masa gospodarilor fiind apreciate mai ales pentru valorile nutritive ca remediu în fața gerurilor de altădată.
La Muzeul Astra veți avea ocazia să trăiți experiența gătirii de răcituri, după tipare clare și respectare cu sfințenie a cantităților și ingredientelor dar și exemplul clar de utilizare a tuturor resurselor, după cum nu se arunca nimic în gospodăria țăranului din România.
Piftie în farfurie, Răci în blid, Răci în tăner, Popricaș de Rugă și zama cu moare de varză sunt câteva rețete întâlnite, în această perioadă a anului din Banatul de munte până pe Valea Târnavelor.
Rețetele sunt culese în cercetările de teren ale specialiștilor din muzeul Astra, altele experiențe personale și vor fi prezentate publicului în acest început de ianuarie și de 2024!
Răciturile erau și sunt nelipsite de pe masa gospodăriilor fiind apreciate mai ales pentru valorile nutritive pentru gerurile de altă dată.
La Muzeul Astra veți avea ocazia să trăiți experiența gătitului de răcituri, după tipare clare, respectarea cu sfințenie a cantităților și ingredientelor dar și exemplul clar de utilizare a resurselor.
De fapt, cum nu se arunca nimic în gospodăria țăranului din România. Vom vorbi și despre instrumentarul din lemn esențele lemnoase careau folosite de meșteri, ca nu cumva să amărască mancarea sau să-i modifice gustul.
De ce în această perioada a anului se tăia lemnul de diferite esențe și cum erau prelucrate linguritele din lemn, străchini din lemn și restul instrumentarului?
Vom afla împreună! La Muzeul ASTRA se gustă tradiția curată! Cultura se trăiește!”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului Astra.
În primele două zile, joi și vineri, se vor desfășura ateliere gastronomice prin care se vor ilustra toate etapele de pregătire a ingredientelor necesare preparării piftiilor: picioare de porc, urechi, ciolan, oase cu carne afumate.
Iar după ce piftiile vor fi lăsate să se odihnească și să se închege peste noapte, vor fi servite sâmbătă și duminică, alături de alte preparate cu poveste ale bucătăriei tradiționale românești.
Sâmbătă se va găti popricaș de rugă ca în Banatul de munte, un preparat ce valorifică ceea ce nu contituie fruntea cărnii la vacă, porc sau pasăre.
Al doilea preparat cald în ziua de sâmbătă va fi ciorba cu carne de porc acrită cu moare de varză.
Duminică, pe lângă preparatul rece: piftiile, se va mai servi și o ciorbă acră cu afumătură de porc și hrean.
„Pentru că dorim să vă prezentăm modalitatea de confecționare a instrumentarului folosit în cuhnia tradițională, doi meșteri rudari vor fi alături de noi de vineri până duminică, pentru a lucra lemnul de esență moale, transformându-l în obiecte folositoare încă în bucătărie.
Alături de instrumentarul care va fi proaspăt confecționat, o expoziție va arăta recipiente și modalități de a conserva hrana în perioada rece”; transmit reprezentanții Muzeului Astra.
La sosirea la locul indicat, pompierii au constatat ca incendiul se manifesta la acoperișul unei anexe gospodărești, acesta începând să se propage și la acoperișul casei.
„Pompierii au acționat prompt pentru limitarea extinderii incendiului, astfel acoperișul casei a fost afectat pe o suprafață mică de aproximativ 5 metri pătrați.
Acoperișul anexe nu a putut fi salvat, acesta a ars în totalitate, având o suprafață de aproape 20 de metri pătrați.
Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la coșul de fum din anexă care era neprotejat termic față de materialele combustibile.
Proprietarul casei a primit îngrijiri medicale la fața locului însă a refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, sublocotenent Andreea Ștefan.
Medicii din Iași tratează primul caz de coinfecție de gripă și COVID-19, lucru care produce îngrijorare.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, dr. Florin Roşu, a declarat că unitatea medicală se confruntă în continuare cu un număr tot mai crescut de infecţii respiratorii, menţionând totodată că a apărut primul caz de coinfecţie de gripă şi COVID-19.
Suntem îngrijoraţi pentru că îngrijim şi primul pacient care prezintă coinfecţie, adică gripă şi COVID-19″, a declarat dr Florin Roşu.
Acesta a recomandat vaccinarea antigripală, evitarea spaţiilor aglomerate şi prezentarea din timp la medicul de familie sau medicul specialist.
De asemenea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase a reiterat că pentru un tratament eficient este nevoie de o prescripţie din partea unui medic specialist, nu de tratarea „cu leacuri băbeşti”.
În cursul zilei de marți a început încasarea taxelor și impozitelor locale pentru 2024 în municipiul Mediaș.
557 de medieșeni au achitat la bugetul local aproximativ 278.000 de lei, marți, în prima zi de încasare a impozitelor pentru acest an.
Locuitorii municipiului Mediaș și ai satului aparținător Ighișu Nou pot beneficia și în acest an de reducerea cuantumului impozitelor și taxelor locale, condiția fiind achitarea integrală a acestora până la data de 31 martie, iar bonificația acordată este de 5%.
În această lună, Direcția Fiscală Locală Mediaș primește cererile pentru reducere sau scutire de la plata taxei de salubritate.
De aceste reduceri sau scutiri pot beneficia proprietarii acelor imobile unde nu locuiește nicio persoană sau locuiește o singură persoană.
În cazul în care nu locuiește nicio persoană taxa se reduce cu 50%, iar în acele imobile unde locuiește o singură persoană taxa de salubritate va fi redusă cu 25%.
Klaus & Barroso, comedia scrisă de Grupa B (Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Bogdan Theodor Olteanu), invită spectatorii la proiecții speciale în prezența echipei în 13 orașe.
Actorii Adrian Nicolae, Victoria Raileanu, Alexandru Ion și Mădălina Stoica vor fi prezenți la Cine Gold – Promenada Mall Sibiu pe 12 ianuarie, de la ora 19:00, înaintea proiecției ce va începe la ora 19:30, și vor rămâne în sală după film alături de spectatori pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri.
„Iubesc Klaus & Barroso, iubesc cinemaurile, iubesc publicul! Abia aștept să ne vedem să vă iau în brațe pe fiecare în parte!!!”
spune Cosmin Nedelcu „Micutzu”
Klaus & Barroso este un film produs de Bold Studio ce-i are în distribuție pe: Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu, Carol Ionescu, Alexandru Ion, Vlad Drăgulin, Rolando Matsangos, Codrin Boldea, Vlad Brumaru, Cezar Antal, Mădălina Craiu, Șerban Pavlu, Victoria Raileanu, Alin Florea, Mădălina Stoica, Bogdan Farcaș, Cătă Nicolau.
Un barman (Klaus) și un bodyguard (Barroso) încearcă să țină sub control o petrecere a burlacilor, cu un mire timid, un naș guraliv, prieteni și colegi de muncă, un șef de gașcă, o dansatoare curajoasă, un vecin trăznit, surprinși de o patroană furioasă și deranjați de niște musafiri nepoftiți. Dar iubirea își face loc în poveste în mai multe feluri și ar putea salva o situație fără ieșire…
Biletele la Klaus & Barroso au fost puse in vanzare si se pot achizitiona de la caseriile CineGold, online sau din aplicatia CineGold.
Klaus & Barroso este o nouă comedie produsă de Bold Film Studio, după succesul filmului Taximetriști lansat la începutul anului 2023.
Directorul de imagine al filmului este Mihai Marius Apopei, montajul este realizat de Tudor D. Popescu, iar scenografia și costumele sunt semnate de Alexandra Panaite.
Klaus & Barroso va fi distribuit deForum Film în cinematografele din toată țara.
Românii care aleg să își petreacă anul acesta concediul în Grecia vor achita o taxă suplimentară.
Autoritățile din Grecia au decis taxarea suplimentară a turismului în 2024, urmând ca veniturile obținute să fie folosite pentru finanțarea ajutorului în caz de dezastre naturale.
Astfel, din luna ianuarie a acestui an a fost introdusă taxa de climă pentru finanțarea reconstrucției zonelor afectate de ravagiile naturale.
Tarifele valabile în Grecia în perioada martie-octombrie:
Taxa pentru hotelurile de una sau două stele va fi de 1,50 de euro/cameră/noapte, față de 0,50 de euro.
Hotelurile de trei stele vor fi taxate cu 3 euro/cameră/noapte, față de 1,50 de euro.
Hotelurile de patru stele vor fi taxate cu 7 euro/cameră/noapte, față de 3 euro.
Turiștii cazați la hotelurile de cinci stele vor plăti 10 euro/cameră/noapte, față de 4 euro.
Primăria Sibiu a contractat lucrările pentru crearea unui drum de legătură între strada Intrarea Arieșului și Calea Dumbrăvii, precum și cele pentru modernizarea străzii Atena, din cartierul Tineretului.
Crearea drumului de legătură între Calea Cisnădiei și Calea Dumbrăvii de pe strada Intrarea Arieșului va însemna o investiție de 2,97 de milioane de lei.
Aceasta va include amenajarea carosabilului, a trotuarului și pistelor pentru biciclete, crearea iluminatului public eco-eficient, cu tehnologie LED, conectat la telegestiune, precum și amplasarea tubulaturii subterane pentru coborârea în subteran a cablurilor aeriene de telecomunicații.
Primele 3 luni vor fi rezervate elaborării proiectului tehnic, iar în următoarele 6 se vor realiza lucrările propriu-zise.
Modernizarea străzii Atena din cartierul Tineretului va presupune amenajarea acestei străzi de pământ prin amenajarea carosabilului, a trotuarelor și spațiilor verzi, a rețelelor de apă, canalizare pluvială și menajeră, a tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor de telecomunicații și a rețelei de iluminat public.
În cadrul acestui contract se va amenaja și intersecția străzii Atena cu străzile Tomis și Londra.
De asemenea, este inclusă construcția unui podeț care va asigura continuitatea scurgerii apelor pluviale către pârâul Rossbach.
Contractul de lucrări are o valoare de 1,56 milioane lei și o durată de 7 luni.
“Noua legătură între Calea Cisnădiei și Calea Dumbrăvii va ajuta la fluidizarea traficului între cele două artere aglomerate.
Mai mult, în contextul proiectului de construcție a Campusului pentru învățământul dual pe un teren al fostei autobaze Tursib, acest drum va asigura o infrastructură absolut necesară pentru dezvoltarea urbanistică a zonei.
Pe lângă aceasta, am contract și modernizarea străzii Atena, care va avea impact local, în cartierul Tineretului, una dintre zonele de dezvoltare ale orașului.
Continuăm astfel să dezvoltăm infrastructura de drumuri pentru a permite dezvoltarea urbanistică, dar și pentru a crește calitatea locuirii”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Ministerul Sănătății introduce norme stricte pentru autorizarea centrelor rezidențiale, inclusiv azile și centre pentru persoane cu dizabilități.
Noile condiții, stabilite într-un Ordin al Ministerului Sănătății, vizează asigurarea unui mediu corespunzător și a serviciilor adecvate pentru persoanele vulnerabile. Printre cerințe se numără: sector de primire, spațiu pentru servicii medicale, facilități pentru activități sociale-culturale, bloc alimentar, spațiu administrativ, și o zonă de protecție sanitară de minim 15 metri față de clădirile învecinate.
Condițiile pentru sectorul de cazare impun cel puțin 13,5 metri pătrați pentru un beneficiar, sau 16 mp în cazul utilizatorilor de fotolii rulante. De asemenea, fiecare dormitor poate avea maxim 3 paturi și grup sanitar propriu.
Personalul necesar trebuie să includă cel puțin un medic, un asistent medical, personal auxiliar și un psiholog. Centrul trebuie să dispună și de spații pentru servicii medicale, iar personalul să asigure îngrijirea adecvată a beneficiarilor cu diverse nevoi medicale.
Orice abatere de la noile reglementări atrage sancțiuni, inclusiv răspundere disciplinară, administrativ-materială, contravențională, civilă sau penală. Inspecția Sanitară de Stat și direcțiile de sănătate publică vor monitoriza respectarea noilor condiții și vor aplica sancțiuni în caz de nereguli.
Aceste măsuri vin în contextul închiderii sau suspendării activității unor azile după scandalul din anul precedent. În urma verificărilor, s-au aplicat amenzi și au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor în centrele sociale pentru vârstnici și persoane cu dizabilități. Autoritățile au instituit controale continue pentru asigurarea conformității cu noile standarde și îmbunătățirea condițiilor de viață ale celor vulnerabili.
Pompierii recomandă cetăţenilor, în contextul atenţionărilor de vreme rea, să evite să pornească la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.
Evitaţi atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
În situaţia manifestării vântului puternic, rămâneţi în spaţii închise care vă asigură protecţia şi evitaţi deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâţi”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Marţi dimineaţă, mai multe tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene erau închise din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Situaţia actualizată poate fi regăsită la adresa: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.