Tribunalul Cluj a confirmat la sfârșitul săptămânii trecute o soluție a Judecătoriei Cluj-Napoca prin care părinții a doi elevi cu vârsta sub 14 ani sunt obligați să plătească unei profesoare banii pentru batjocorirea ei pe grupul de Whatsapp al clasei și pe Facebook.
În ultima zi din vacanța mare din anul 2018, Raul, în vârstă de 12 ani, a modificat o poză a profesoarei pe care a asociat-o cu un animal și a postat-o pe grupul de Whatsapp al clasei.
Apoi în decembrie 2018 a postat tot acolo o altă poză denigratoare, pe care a setat-o apoi ca imagine de grup.
În martie 2019, Cosmin, în vârstă de 13 ani, a creat un cont de Facebook pe numele profesoarei, folosind cele două poze primite de la Raul. Una a pus-o ca poză de profil, cealaltă ca imagine de coperta a contului. El a dat mesaje colegilor pentru a da accept la cont, spunând că este creat de el.
Profesoara a cerut 50.000 lei despăgubiri pentru rușinea îndurată și publicarea hotărârii într-un cotidian central.
A justificat prin aceea că insulta adusă numelui și imaginii sale a fost popularizată printre elevii din acea clasă, dar și din alte clase, care au aderat la contul fals de Facebook.
În felul acesta i s-a afectat viața sa privată, demnitatea, dreptul la imagine și autoritatea sa profesională.
La data comiterii faptelor, cei doi copii aveau sub 14 ani, astfel că la proces au fost prezenți părinții lor.
Profesoara a depus la dosar capturi de ecran cu postările considerate insultătoare. Un profesor a relatat despre rușinea îndurată de profesoară, care a devenit abătută, retrasă și distantă.
În cele din urmă, instanța a decis ca părinții celor doi elevi care au insultat-o pe Facebook să-i plătească profesoarei 30.000 de lei.
Președintele Klaus Iohannis va efectua un turneu de 9 zile în Africa pentru a vizita patru țări, Kenya, Tanzania, Cabo Verde şi Senegal.
Este cel de al treilea turneu pe care șeful statului îl face în acest an, după cele din Asia și America de Sud.
Avionul cu care va călători președintele Klaus Iohannis în Africa este unul foarte bine dotat și are inclusiv duș.
Este vorba despre o un avion Gulfstream G550, închiriat de la Global Jet Luxemburg, conform BoardingPass.
Turneul lui Iohannis în Africa va începe de luni, de pe aeroportul din Sibiu, însă nu este clar pentru moment dacă se va opri și la București.
Conform Administrației prezidențiale, Klaus Iohannis se va afla în Africa în perioada 14-23 noiembrie, unde va face o serie de vizite: vizite de stat în Kenya, Tanzania și Cabo Verde şi vizită oficială în Senegal.
„PE SCURT: chiar dacă e mic, avionul cu care va călători domnul președinte în perioada 14-23 noiembrie 2023 în Africa este foarte bine dotat, are inclusiv duș.
Potrivit informațiilor BoardingPass, zborurile pentru vizitele oficiale din Africa ale președintelui României vor fi efectuate cu un Gulfstream G550 închiriat de la Global Jet Luxemburg.
Călătoria va începe luni, 13 noiembrie 2023, de la aeroportul din Sibiu, însă în acest moment este neclar dacă avionul privat va efectua și o oprire la București.
Gulfstreamul G550 închiriat de la Global Jet poate transporta maximum 13 pasageri, iar o parte dintre scaunele avionului se pot transforma în două paturi pentru o persoană și alte două paturi duble.
Autonomia de zbor a acestui avion este de 12.500 de kilometri, fiind suficientă pentru a zbura din Sibiu fără escală până aproape de Antarctica.
Totuși, președintele României nu va ajunge atât de aproape de Polul Sud; vizitele oficiale vor avea loc în Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal, potrivit Administrației Prezidențiale”, este mesajul postat pe pagina de Facebook BoardingPass.
„Parfumul este ceva invizibil și totuși un accesoriu de neuitat”, spunea Coco Chanel. Iar pentru că fiecare dintre noi este unic, la Sibiu, în 2020, a fost fondat un atelier în care îți poți face singur parfumul, după propriile preferințe. Georgiana Ștefănoaei este cea care, cu multă dragoste pentru frumos și pasiune pentru miresme inedite, a fondat, alături de partenerul său, Sebastian Țiplea, Matca, singurul atelier de parfumuri naturale din județul Sibiu.
De cum intri în clădirea în care își are sediul și laboratorul Matca, te întâmpină mirosuri care mai de care mai speciale. Georgiana și Sebastian așază în fiecare sticluță de parfum, pe lângă ingredientele specifice, mult suflet.
Le-am trecut pragul atelierului alături de un invitat special – poate cel mai potrivit -, având în vedere că Patrick Moleins, director general Somarest și vicepreședinte al Clubului Francofon de Afaceri de la Sibiu, provine din țara parfumurilor.
De la o pasiune…
Georgiana se ocupă de „interiorul” sticluței, Sebastian este responsabil de „exterior”, adică de design.
„Matca are la bază o pasiune, care a început acum foarte mulți ani, prin 2014. Am început să mă uit foarte mult la ce consum, ce cosmetice îmi pun pe piele și atunci am vrut ceva natural inclusiv la parfum. Am observat că nu există un parfum care să mă satisfacă din punctul acesta de vedere și atunci am avut un gând nebunesc de a mi-l face eu. Mi-am comandat niște ingrediente la vremea respectivă, nu știam cu ce se mănâncă. Încetul cu încetul, a început să îmi placă extrem de mult, să nu mă mai gândesc la nimic altceva, să devină o obsesie. Fiecare ingredient pe care îl descopeream mă uimea, fiecare combinație era nouă. Am început să studiez foarte mult, am urmat cursuri în acest domeniu și atunci a apărut și ideea de a face un business, pentru că nu am vrut să mai fac altceva. Am fost autodidact, dar am vrut apoi mai mult și am urmat trei nivele de studiu la Grasse, ulterior am mai studiat cu un parfumier”, povestește Georgiana.
Cei doi sunt din Iași, dar au ales Sibiul drept cel mai bun loc de pornire pentru Matca.
„Am ales Sibiul pentru a ne focusa pe munca aceasta și să fim în centrul țării, aproape de tot. Sibiul are o apatență pentru meșteșug, pentru handmade”, spune Georgiana.
De ce Matca?
Numele parfumurilor nu este deloc întâmplător.
„A fost foarte grea alegerea numelui. Într-un moment de inspirație, mi-a venit acest nume. Am încercat să găsesc o explicație. Mi-am zis că „Matca” înseamnă și origine, izvor, sursa tuturor lucrurilor. Și atunci m-am gândit că și în parfumurile noastre totul provine de la sursă, totul este cât mai natural”, explică Georgiana.
Tânăra susține că parfumul este o alegere subiectivă și că ține de experiențele și emoțiile fiecăruia. În prezent, Georgiana are o gamă de zece parfumuri în bază lichidă, trei parfumuri solide, pentru cei care vor ceva mai discret și ușor de adăugat în poșetă, precum și trei sortimente de parfum de cameră, toate naturale.
„De ce să alegeți Matca? În primul rând, pentru că este produs în Sibiu, apoi pentru că este creat doar din ingrediente naturale. Folosim doar ceea ce se extrage din plante, din lumea vegetală. Folosim uleiurile esențiale, rășini, molecule și extracte din surse naturale. Ingredientele provin din sursa plantei, sunt foarte complexe, ne afectează în mod subtil, ne influențează într-un mod subtil, ne pot schimba starea”, explică Georgiana.
Ingredientele sunt cumpărate în principal din Franța și SUA, dar în viitor Georgiana își dorește să achiziționeze local, pentru că și județul nostru are potențial pentru a da surse importante pentru parfumerie.
„Ne-am gândit să ne deschidem porțile persoanelor care sunt interesate să își creeze un parfum”
Inedit în laboratorul Matca este și faptul că poți veni să îți faci propriul parfum, așa cum îți dorești.
„Ne-am gândit să ne deschidem porțile persoanelor care sunt interesate să își creeze un parfum. Atelierul nostru este deschis pentru ei. Organizăm ateliere 1 la 1 sau cu grupuri mici. O persoană poate veni la noi să își creeze propriul parfum. Aici punem la dispoziție toate ingredientele. Eu ajut cu formula, să avem un echilibru între ingredientele alese. Persoana cântărește, lucrează cu toate ustensilele în laborator. E o experiență frumoasă pentru ei!”, spune Georgiana.
Parfumurile Matca se găsesc pe site-ul oficial, www.matcanaturals.com, dar și la Jujube Atelier, de pe strada Faurului nr. 19 din Sibiu. De altfel, informații suplimentare se găsesc și pe pagina oficială de Facebook Matca. Contact +40 745 471 588
Atletele medieșene Alexandra Hudea și Iulia Mărginean sunt vicecampioane balcanice cu echipa României la Cros.
Sâmbătă a avut loc în localitatea Pirdop din Bulgaria, Campionatul Balcanic de Cros. Echipa feminină de junioare a României, care a participat la această competiție, a fost formată din Mihaela Blaga, Alexandra Hudea, Claudiu Costiuc și Iulia Mărginean.
La această competiție au participat loturi din 7 țări, respectiv România, Bulgaria, Turcia, Grecia, Serbia, Albania și Croația.
Medalia de aur a fost câștigată de Turcia, iar România a reușit să se claseze pe treapta a doua a podiumului și implicit să câștige titlul de Vicecampioană Balcanică.
Pentru Alexandra Hudea rezultatul este meritoriu, sportiva pregătită de antrenorul Vasile Ibășfălean reușind în urmă cu două luni să obțină medalia de bronz la Campionatele Balcanice U18 desfășurate la Sivas în Turcia.
Totodată aceste Campionate Balcanice de Cros reprezintă o bună verificare pentru Europenele de Cros de luna viitoare din Belgia.
Două cutremure s-au produs sâmbătă în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Primul seism de 2,6 a avut loc la ora 11:28 (ora locală a României) în judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 kilometri şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 40 km vest de Focşani, 53 km nord de Buzău, 74 km est de Sfântu-Gheorghe, 83 km est de Braşov şi 90 km nord-est de Ploieşti.
Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,2, s-a produs la ora locală 22:22, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 139 kilometri.
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 49 km vest de Focşani, 57 km nord de Buzău, 66 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 74 km est de Braşov, 86 km nord-est de Ploieşti.
De la începutul lunii noiembrie, în România au mai avut loc 10 seisme, cu magnitudini între 2,2 şi 4,3 pe Richter.
Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, de 5,7 pe Richter, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.
Pompierii sibieni au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Aurel Popa, din municipiul Sibiu pentru localizarea și lichidarea unui incendiu.
„La sosirea forțelor incendiul se manifestă cu flacără la acoperișului mansardei unui imobil de tip P+2E+M pe o suprafață de aproximativ 30 de mp.
Incendiul a fost lichidat prompt, în limitele găsite, astfel nu s-a extins la întreg acoperișul imobilului. De asemenea în urma incendiului a fost afectat tavanul mansardei, pe o suprafață de aproape 50 mp.
Cauza incendiului a fost efectul termic produs la coșul de fum neizolat termic față de materiale combustibile.
Până la sosirea forțelor din imobil s-au autoevacuat 15 persoane care din fericire nu au avut nevoie asistență medicală”, a spus sublocotenent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În cursul zilei de sâmbătă, municipalitatea medieșeană alături de Romsilva – Ocolul Silvic Medias, a derulat o acțiune de plantare de puieți forestieri în Zona Binder Bubi (Sub Pini).
La această inițiativă, devenită deja o tradiție în municipiu, s-au alăturat aproximativ 100 de voluntari, în cea mai mare parte elevi ai școlilor gimnaziale și liceelor din Mediaș, însoțiți de cadre didactice, reprezentanți ai Școlii postliceale Auxila, precum și persoane, de diferite vârste, care au decis să se implice, în mod activ, în această acțiune de împădurire.
Pe lângă plantarea propriu-zisă a celor aproape 1000 de puieți de salcâm, participanții, dar mai ales elevii prezenți, au asistat la o lecție deschisă de educație forestieră oferită de personalul de specialitate al Ocolului Silvic din Mediaș.
„Mai mulți medieșeni au ales sa participe în acest weekend la o acțiune de plantat puieți.
Le mulțumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment și, nu în ultimul rând, le mulțumesc reprezentanților Ocolului Silvic Mediaș pentru buna noastră colaborare”, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.
De la lovitura de stat din 89’ până azi, adică timp de 34 de ani, pe poporul român s-au făcut o mulţime de experimente. De ce pe poporul român mai dihai decât pe alte popoare? Pentru că e ortodox şi latin, o combinaţie unică în Europa (fostă) creştină. Şi nu orice fel de popor ortodox, ci – aşa cum îi spune însuşi Dumnezeu bisericii ortodoxe române în Apocalipsă (3, 8-11) – „ …iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu”. Deci, un popor greu de ucis de duşmanul Vieţii, care are în plan controlul total asupra omului, suprema creaţie a lui Dumnezeu, pe care o urăşte de moarte. Iar slugi are destule, bine înfipte la vârfurile puterii acestei lumi. O lume , de altfel, trecătoare, o putere, de altfel, perisabilă, o luptă, de altfel, pierdută a priori.
Dar, de încercat încearcă, pentru că ochii le sunt ţinuţi să nu vadă păcatul în care sunt, păcatul împotriva evidenţei. Aşa că România e împărţită în două: cei care cred în cuvântul Mântuitorului, care zice: „…şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 20) şi cei care cred în cuvântul vicleanului, care oferă celor care i se închină puterea politică şi financiară a lumii. A oferit-o Însuşi lui Hristos în pustia Carantaniei, căci tupeul tatălui minciunii este nemăsurat!
Ei bine, ăştia din urmă sunt pecinginea rea care s-a revărsat peste ţară, o specie nouă de hominizi, A-morali şi diabolici, care se lăţesc şi put ca mucegaiul, sau mai rău, ca mofetele de pucioasă. După putoarea lor recunoşti că slujesc lui mamona. N-au tată, n-au mamă (că şi pe ăştia i-au vândut), n-au scrupule, nici nu ştiu ce sunt alea, n-au conştiinţă, nici inimă, n-au ruşine şi nici frică, n-au milă!!! Vând copii, abuzează femei, schingiuiesc bătrâni, şişul şi bâta sunt argumentele lor şi teroarea le este garanţia succesului. Am spus hominizi pentru că nu mai arată a oameni. Umflaţi la chip şi la burdihan de atâta trai bun, răscrăcăraţi de atâta tras de fiare la sală, cu un tupeu nemăsurat de vechil pe moşie, fac numai ce vrea muşchiul lor, în văzul lumii şi spre gloria impotenţei autorităţilor cu care se află în cârdăşie. Am spus A-morali şi nu imorali, pentru că imoralul are conştiinţă şi câte unul se mai şi pocăieşte şi se salvează. A-moralul nu are repere morale la care să se raporteze. Seamănă întru totul stăpânului lui din iad şi lasă dârele de pucioasă pe unde trece, ca pe un brand.
Mint de îngheţă apele. Cel puţin chestia cu pensia o flutură ca pe un tramvai de cel puţin trei ani încoace. Prost cine-i mai ascultă. Mai nou au lansat două baloane de încercare – să vadă dacă îi pot lua românului porcul din bătătură şi banul din buzunar. Românul a mârâit şi ei au dat înapoi. Dar, să nu ne facem iluzii! Încă nu suntem uniţi şi pregătiţi să facem rezistenţă naţională!!! Și ei ştiu asta. Au dat înapoi pentru că sunt nesiguri pe viitorul lor politic. Vin alegerile şi se tem că vor cădea din puf în şanţ. Dar să ne ferească bunul Dumnezeu de ei când se vor vedea validaţi de votul fraierilor, care încă mai cred în promisiuni! Atunci să vezi tupeu dictatorial şi jug pe grumazul românului! Încă nu au luat copiii din poala mamelor. Dar se pregătesc pentru asta. Şi atunci nu va mai fi balon de încercare, ci decret prezidenţial!
Când a vrut să-l creeze pe om, Dumnezeu a zis: „Să-l facem pe om după chipul și asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). Dar în versetul următor se spune: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său”.
Observăm, însă, că în versetul din urmă termenul „asemănare” dispare. S-a răzgândit Dumnezeu între timp? Evident că nu. Atunci de ce? Pentru că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, dar asemănarea era o stare pe care omul trebuia s-o dobândească, prin efort personal, în ascultare de Dumnezeu.
Omul, însă, n-a ascultat. Așa a intrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea, asemănarea rămânând marele ideal neatins al omului. După ea, apoi, omul a tânjit îndurerat, frământat în sine de „nostalgia paradisului pierdut”, după cum spunea Nichifor Crainic.
Pentru aceasta Hristos a venit în lume, ca să vindece durerea supremă a omului. Prin întrupare S-a făcut „asemenea oamenilor” (Filip. 2, 7). Așa a început restaurarea „asemănării” neatinse de om (Filip. 3, 10).
Dar până la asemănarea cu El, Hristos a îndemnat să ne asemănăm, cel puțin, celor care practică virtutea. El a spus: „Toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea faceți-le și voi lor” (Matei 7, 12). Sau: „Fiți asemenea oamenilor care-și așteaptă stăpânul, când se va întoarce de la nuntă” (Luca 12, 36). Sau, în Evanghelia de azi: „Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 37), dând exemplu pe samarineanul milostiv. Astfel crescând în virtute, atunci când Hristos va reveni, noi va trebui să fim „asemenea Lui” (I Ioan 3, 2).
Acum, să ne întrebăm: creștinii de azi, după 2000 de ani, sunt pe calea cea bună a „asemănării” cu Dumnezeu? Greu de răspuns… Pentru că sunt unii dintre noi, care nu se mai aseamănă nici cu oamenii.
Și dacă stăm bine să ne gândim, samarineanul milostiv e un fel de palestinian care oblojește un evreu…
FC Hermannstadt a terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasarea de sâmbătă seara la Farul Constanța.
Prima oportunitate a partidei le-a aparținut constănțenilor în minutul 8, când Grameni a șutat spre poartă, însă Căbuz a reușit să prindă mingea.
Sibienii au avut o bună ocazie de a deschide scorul în minutul 20. Neguț a scăpat spre poarta Farului, însă a fost ajuns din spate de Larie, care a reușit să îndepărteze pericolul.
Farul a deschis scorul în minutul 27. Budescu a centrat perfect din corner, iar Artean a reluat fără nicio problemă în plasă.
Sibienii au avut o bună oportunitate în minutul 57 al meciului. Jipa a centrat foarte bine, însă Paraschiv a reluat pe lângă poarta gazdelor.
FC Hermannstadt a avut încă o ocazie în minutul 65. Baba Alhassan a ajuns într-o poziție foarte bună la marginea careului, însă a trimis peste poartă.
Egalarea a venit în primul minut al prelungirilor. Baba Alhassan a primit o minge la marginea careului și a șutat impecabil, reușind să înscrie.
Cei care nu au o astfel de poliță de asigurare a locuinței vor primi sancțiuni cuprinse între 100 și 500 de lei.
O altă schimbare este modificarea primelor și a sumelor asigurate, prin exprimarea acestora în lei.
Astfel, pentru locuințele construite din materiale moderne prima de asigurare va fi de 130 de lei (față de 20 de euro sau sub 100 de lei cât e în prezent), iar despăgubirea maximă va fi de 100.000 de lei (față de 20.000 de euro în prezent).
Pentru casele din paiantă, prima va fi de 50 de lei și suma asigurată de 50.000 de lei, față de 10 euro și, respectiv 10.000 de euro.
Fiecare ediție a Târgului de Cariere de la Sibiu aduce împreună companii din diverse domenii, precum tehnologie, sănătate, inginerie și multe altele.
Târgul de Cariere de la Sibiu reprezintă mai mult decât un simplu eveniment de recrutare. Evenimentul este o oportunitate a tinerilor de a afla ofertele de muncă, de a interacționa cu angajatorii și de a-și prezenta CV-urile.
Am mers și noi la Târgul de Cariere pentru a lua pulsul evenimentului. Am stat de vorbă cu tinerii în căutare de joburi și cu voluntarii implicați în organizare. Atmosfera era plină de entuziasm și dorința de a face ca această oportunitate să fie una benefică pentru toată lumea.
„La această ediție participă aproximativ 30 de companii din diverse domenii de activitate, precum IT, producție și tehnică, retail, logistică, marketing, comunicare. Există internship-uri pentru studenți și, de asemenea, sunt și companii care oferă locuri de muncă în străinătate”, ne spune Maria Petruța, Public Relations Manager.
Evenimentul prin ochii tinerilor
Tinerii studenți au fost cei mai curioși. Singuri sau cu prietenii, au venit să vorbească cu angajatorii. Tudor și Cristi sunt studenți la Facultatea de Inginerie și ne-au spus că nu mai vor să depindă de banii părinților. Astfel, cu CV-urile în mâini, au mers la companiile la care s-au „potrivit” mai bine.
„Am venit în căutarea unui job, dar din păcate, job-urile prezentate sunt din sfera ingineriei. Eu vin din domeniul publicității și al marketing-ului. În Sibiu este foarte căutată ingineria, dar mă gândeam că va fi o diversitate”, ne spune Anda. De aceeași părere este și colega ei, Iulia: „Caut ceva pe marketing digital sau web design. La un singur stand am găsit ceva pe domeniul meu, dar postul nu era valabil momentan”.
Anda și Iulia
Daniel este un alt tânăr care, interesat de ofertele companiilor, a venit la Sala Transilvania pentru a-și găsi un loc de muncă: „Mă interesează ceva pe resurse umane”.
Târgul de Cariere nu a fost doar un loc de recrutare, ci și un mediu propice pentru schimb de idei și pentru construirea unor conexiuni valoroase.