Numărul tot mai mare al accidentelor în care sunt implicate trotinetele electrice determină autoritățile să înăsprească regulile.
O propunere legislativă aflată în Parlament prevede că persoanele care vor să circule cu trotineta electrică pe drumurile publice vor trebui să demonstreze că au urmat un curs de legislație rutieră.
Proiectul nu mai prevede introducerea unui permis special de conducere, așa cum propuneau inițial senatorii care au depus inițiativa, ci adoptă soluția susținută de Guvern: pregătire obligatorie privind regulile de circulație, fără examen pentru permis.
Noua formă a proiectului stabilește clar condiția pentru utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice.
„În cazul trotinetei electrice, conducerea acesteia pe drumurile publice este permisă numai persoanelor care au absolvit un curs de legislație rutieră în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule.”
Există însă o excepție importantă. Cei care dețin deja un permis de conducere, indiferent de categorie, nu vor fi obligați să urmeze acest curs suplimentar.
Pentru a simplifica verificările, absolvirea cursului ar urma să fie înregistrată într-o bază națională administrată de Autoritatea Rutieră Română.
Inițiatorii proiectului susțin că actuala legislație permite utilizarea trotinetelor electrice de la vârsta de 14 ani, fără ca utilizatorii să fie obligați să cunoască regulile de circulație.
În opinia lor, această situație contribuie la creșterea riscului de accidente, atât pentru cei care folosesc trotinetele, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
La rândul său, Guvernul consideră că este nevoie de măsuri suplimentare pentru creșterea nivelului de educație rutieră.
„Apreciem oportună instituirea unor garanții suplimentare menite să consolideze nivelul de cunoaștere a regulilor de circulație de către utilizatorii vulnerabili ai infrastructurii rutiere, inclusiv de către conducătorii de trotinete electrice.”
Executivul explică faptul că introducerea unui permis de conducere dedicat trotinetelor electrice ar putea crea consecințe juridice disproporționate, inclusiv posibilitatea răspunderii penale în anumite situații. Din acest motiv, varianta unui curs obligatoriu este considerată o soluție mai echilibrată.
Proiectul modificat a fost depus în Senat și urmează să intre în dezbatere după reluarea activității Parlamentului.
Dacă va fi adoptat, utilizatorii trotinetelor electrice fără permis auto vor trebui să urmeze un curs de legislație rutieră înainte de a putea circula legal pe drumurile publice.
FOTO: Arhivă
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Perioada 7 – 14 august 2026 aduce la Sibiu un mix vibrant de cultură, adrenalină, arte vizuale și muzică. Fie că ești pasionat de raliuri, muzică clasică și jazz sub cerul liber sau expoziții fascinante de artă și științe naturale, agenda acestei săptămâni oferă opțiuni spectaculoase pentru toate gusturile și vârstele.
Răsfoiește recomandările noastre și planifică-ți ieșirile perfecte în oraș și împrejurimi doar la rubrica OUT and abOUT Sibiu!
Festivaluri & Muzică Live
Cele mai importante festivaluri muzicale ale verii, artiști internaționali, ritmuri eclectice și concerte camerale în spații istorice sau neconvenționale.
Festivalul Concerte pe Acoperiș 2026 la Filarmonica de Stat Sibiu – Terasa Acoperiș. Seria concertelor de pe terasa Zidului Cetății continuă.
Vineri, 7 august 2026: Eivind Aarset Group; sâmbătă, 8 august 2026: byro; duminică, 9 august 2026: NAKED; miercuri, 12 august 2026: Avantgarde Cvartet; joi, 13 august 2026: Jurjak; vineri, 14 august 2026: Doomsday Astronaut.
Festivalul ICon Arts Transilvania
Vineri, 7 august 2026, concertul „Cello Resonance”; duminică, 9 august 2026 – gala. Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului ICon Arts Transilvania se încheie festiv la Palatul Brukenthal din Avrig cu ceremonia de absolvire, concertele cursanților Academiei și o experiență de gastronomie locală.
Raliu
Adrenalină, pasiune pentru mașini de colecție și peisaje spectaculoase pe cele mai frumoase trasee din județul Sibiu.
Raliul Transylvania Classic Sibiu 2026
Un raliu dedicat vehiculelor istorice, Youngtimer, moderne și electrice, care parcurg peste 400 km pe drumurile județului Sibiu, având punctul central în Piața Mică.
Vineri, 7 august: Etapa 1 – Păltiniș și Mărginimea Sibiului
Sâmbătă, 8 august: Etapa 2 – Transfăgărășan și Festivitatea de Premiere
Expoziții
O invitație la explorare vizuală, de la universul impresionant al fluturilor la creații de artă fantastică și rezidențe internaționale de compoziție.
Expoziția „Zbor în lumea fluturilor”. Deschisă zilnic în perioada 6 august – 20 septembrie 2026 | Ora 10:00 | Str. Cetății nr. 1
O incursiune fascinantă în universul lepidopterelor, prezentând peste 400 de specii exotice și autohtone de fluturi și molii din colecțiile entomologice ale Muzeului Național Brukenthal.
Expoziția de artă fantastică „UTOPIC/DISTOPIC”
6 – 20 august 2026 | Ora 16:00 | Mănăstirea Ursulinelor Sibiu
În cadrul Fantasy Art Festival Sibiu, expoziția reunește artiști vizuali internaționali ce explorează realismul magic, suprarealismul, gothic/dark fantasy, steampunk, sci-fi și cyberpunk prin pictură,grafică, artă digitală și instalații.
Fantasy Art Festival 2026
Festival dedicat artei fantastice, cu expoziții și ateliere în mai multe spații culturale din Sibiu.
Spectacole & Concerte
Săptămâna 7–14 august aduce la Sibiu concerte și spectacole în aer liber pentru toate gusturile, orașul oferă numeroase ocazii de petrecere a serilor de vară.
Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților”
Spectacole folclorice în Piața Mare pe 7, 8 și 9 august, de la ora 19:00.
Sunbreak Festival
Festival urban cu concerte, food court și activități pentru familie. Piața Mare, 13-16 august, de la ora 16:00.
Una pe Seară – Ocna Sibiului
7 august – White Mahala; 8 august – Taxi. Acces la piscină și concerte live.
Burnout Transylvania Festival
Festival cu muzică urbană, show-uri moto și camping la Gura Râului între 7-9 august.
Teatru & Cultură
Iubitorii de cultură au la dispoziție spectacole de teatru care transformă Sibiul într-un spațiu al creativității și dialogului cultural. Programul include atât producții locale, cât și evenimente cu participare internațională.
Dragostea durează o săptămână
Comedie la Grădina BIS, 8 august, ora 20:30.
Anaz și Dragonul
Spectacol pentru toate vârstele la Grădina BIS, 13 august, ora 19:00.
Time for Fun
Pentru cei care își doresc experiențe relaxante sau activități diferite, agenda săptămânii include târguri, un show de stand-up, dar si competiții.
Creative Buzz #42
Târg handmade în Piața Huet, 13-16 august, între 10:00-22:00.
Whist Friends Event #10
Competiție de Whist la L’Autentica Pizza Napoletana, 12 august, ora 18:00.
Campionii unei Comunități
Meci demonstrativ de baschet în scaun rulant, 12 august, ora 19:00.
Artă pentru toate simțurile
Atelier creativ gratuit organizat de Diakoniewerk, 11 august.
Teo – Bat Câmpii
Show de stand-up comedy la Joyme Pub, 11 august, ora 20:30.
Nightlife & Parties
Serile de vară continuă cu petreceri. Atmosfera vibrantă îi așteaptă pe cei care vor să se bucure de muzică, dans și întâlniri cu prietenii.
Petrecere & seară gastronomică – Strada Turnului
Seri de vară cu muzică și gastronomie pe 7 și 8 august.
GALA – Airport White Party
Eveniment open-air la Aeroportul Internațional Sibiu, 8 august, dress code all white.
Cinema
Cinema Boutique – Terasa cu Flori
11 august – Uma Musume; 12 august – Ice Cream Man; 13 august – Spider-Man; 14 august – Capătul Străzii Stejar.
Activități pentru copii
Programul detaliat al activităților, spectacolelor și atelierelor dedicate copiilor poate fi consultat permanent pe platforma oficială Sibiu Junior.
Sperăm să aveți parte de o săptămână faină și de distracție pe măsură! Nu uitați să ne urmăriți, revenim în fiecare vineri cu recomandările noastre pentru săptămâna viitoare, doar la rubrica abOUT Sibiu. See you soon!
Știi vreun eveniment fain care nu e în agenda noastră? Organizezi o activitate în Sibiu și ai nevoie de sprijin pe promovare? Scrie-ne pe [email protected] și îți răspundem repede, repede.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Șoferii sunt îndemnați să își verifice mașinile înainte de fiecare deplasare, mai ales dacă urmează să parcurgă distanțe lungi.
O atenție deosebită trebuie acordată sistemelor de răcire, frânare, iluminare și climatizare, dar și presiunii din pneuri.
La temperaturi foarte ridicate, cauciucurile se pot deteriora sau chiar exploda, în special la viteze mari și pe trasee lungi.
Pentru a evita expunerea la cele mai ridicate temperaturi, polițiștii recomandă ca deplasările să fie făcute, pe cât posibil, dimineața devreme sau seara.
Un avertisment ferm vizează și copiii sau animalele de companie.
De asemenea, este recomandat ca fiecare autovehicul să fie echipat cu un minim kit de urgență, care să includă apă și alte lichide, alimente neperisabile, o lanternă funcțională, cabluri pentru pornire și tractare, precum și trusa medicală obligatorie.
Polițiștii explică și cum trebuie procedat dacă, în timpul mersului, apare fum de sub capota mașinii.
Într-o astfel de situație, șoferul trebuie să oprească imediat într-un loc sigur, să oprească motorul, să evacueze toți pasagerii și să se îndepărteze de vehicul.
Capota nu trebuie deschisă imediat, deoarece există risc de aprindere. Dacă izbucnește un incendiu sau există persoane rănite, trebuie apelat fără întârziere numărul unic de urgență 112.
Chiar și la trecerile de pietoni semaforizate, oamenii sunt sfătuiți să se asigure că vehiculele au oprit complet înainte de a păși pe carosabil.
Totodată, polițiștii fac apel la spiritul civic al tuturor participanților la trafic. Dacă observați o persoană care are nevoie de îngrijiri medicale de urgență, sunați imediat la 112.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Vestea pe care șoferii nu credeau că o vor auzi! Bolojan anunță că benzina și motorina ar putea începe să se ieftinească.
Românii ar putea plăti mai puțin pentru benzină și motorină în perioada următoare.
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că problemele care au afectat aprovizionarea cu țiței în ultimele săptămâni au fost depășite, iar reluarea activității rafinăriilor la capacitate maximă, împreună cu normalizarea transporturilor, ar putea contribui la reducerea prețurilor la pompă.
Șeful Executivului a precizat că autoritățile monitorizează în permanență evoluția situației regionale și iau în calcul inclusiv scenarii mai puțin favorabile, însă, în prezent, nu există motive care să indice apariția unei crize în sectorul carburanților.
„Nu ne dorim aceste riscuri și nu le vedem iminente. Totuși, având în vedere responsabilitatea pe care o avem, trebuie să ne gândim nu doar la scenariile pozitive, ci și la cele mai puțin bune.
În momentul de față, această problemă nu se pune, prin urmare nu ne aflăm într-o astfel de situație de criză.”
Potrivit acestuia, extinderea conflictului din zona Mării Negre a afectat ritmul în care petrolierele alimentau rafinăriile românești, ceea ce a dus la diminuarea temporară a producției.
„În ceea ce privește aprovizionarea cu combustibil și evoluția prețurilor, în ultimele zile ale lunii iulie și la începutul acestei luni am înregistrat un deficit de țiței intrat în România.
Acest deficit a fost generat de extinderea conflictului dintre Rusia și Ucraina în zona Mării Negre, fapt care a făcut ca petrolierele ce alimentau regulat rafinăriile noastre să nu poată respecta cadența necesară pentru a asigura o producție continuă la capacitate maximă.
Am depășit însă cu succes această situație; am înregistrat o creștere a activității la rafinăria Petromidia, de la o producție de 50% la 85%, iar începând de mâine rafinăria va lucra la capacitate totală.”
Premierul a arătat că deficitul de materie primă a fost urmat de dificultăți logistice în distribuția carburanților, în special pe calea ferată, către regiunile din vestul și nord-vestul țării.
„Sigur că acest deficit inițial de intrare a țițeiului a generat, la rândul lui, o presiune suplimentară în piață, presiune care a fost dublată de dificultățile privind transportul combustibililor pe calea ferată, din terminalul Constanța către zonele de vest și de nord-vest ale României.
Scăderea rezervelor din depozitele logistice ale celor trei regiuni afectate-Centru, Vest și Nord-Vest-a determinat anumite companii să limiteze temporar vânzările de combustibil în regim angro.
Această măsură a fost luată exclusiv pentru a exista garanția că se poate asigura, fără niciun fel de probleme, alimentarea directă la pompă pentru consumatori.
În prezent, situația s-a deblocat, transportul trenurilor din această zonă a fost reluat, iar astăzi nu mai avem niciun fel de probleme de aprovizionare.”
„În plus, odată cu promulgarea proiectului de lege, ar trebui să vedem efectele cumulate ale acestor măsuri, care vor duce la o temperare și la o scădere a prețurilor la combustibil.
Cel mai important lucru pe care l-am avut în vedere în toată această perioadă a fost să asigurăm continuitatea fluxului de aprovizionare cu carburanți din rafinării pe întreg teritoriul țării.”
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
O româncă a fost arestată în Germania în baza unui mandat emis de Curtea Federală de Justiție, într-un dosar de spionaj care, potrivit presei germane, este legat de un presupus plan de asasinare a directorului unei companii producătoare de drone ce colaborează cu Ucraina.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, joi seară, că autoritățile germane au pus în aplicare un mandat de arestare emis de Curtea Federală de Justiție, vizând un cetățean român aflat pe teritoriul Germaniei.
Reprezentanții MAE au precizat că, până în prezent, Consulatul General al României de la Bonn nu a primit nicio solicitare de asistență consulară din partea persoanei reținute sau a membrilor familiei sale.
Cazul a intrat în atenția publică după ce publicația germană Die Zeit a relatat că femeia, în vârstă de 45 de ani, este suspectată că ar fi desfășurat activități de spionaj în interesul Federației Ruse.
Potrivit informațiilor publicate, ancheta vizează și un presupus complot care îl avea ca țintă pe Stefan Thumann, directorul companiei Donaustahl, producător de drone utilizate inclusiv de Ucraina.
Conform sursei citate, serviciile de informații ruse ar fi pregătit un plan pentru eliminarea lui Thumann, însă acesta ar fi fost dejucat după ce agenții de informații din state aliate au transmis avertizări autorităților germane.
În același dosar, procurorii federali susțin că, în luna martie, au fost reținute două persoane: un cetățean ucrainean și românca identificată în presă drept Alla S.
Anchetatorii afirmă că, în perioada decembrie 2025-martie 2026, cei doi ar fi monitorizat deplasările directorului Donaustahl, ar fi fotografiat și filmat locuința acestuia, precum și sediile companiei.
Procurorii federali îi acuză pe cei doi că ar fi acționat în numele unui serviciu de informații străin. În urma amenințărilor identificate de anchetatori, Stefan Thumann beneficiază în prezent de măsuri sporite de protecție.
Autoritățile germane continuă investigațiile pentru a stabili amploarea presupusei operațiuni și eventualele legături cu alte persoane implicate.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Ai calculat totul la milimetru, și totuși, pe 20 ale lunii, soldul din cont te ia prin surprindere. Nu pentru că ai aruncat cu banii pe fereastră, ci pentru că un buget clasic – cu cifre rotunde și categorii rigide – pur și simplu nu se potrivește cu dinamica unei familii tinere. Chiria, rata, cumpărăturile, un sirop pentru copii, o vizită neprevăzută la mecanic… toate par să vină deodată.
Majoritatea sfaturilor financiare pleacă de la premisa că ai un venit stabil, cheltuieli fixe și un fond de urgență deja pus deoparte. Dar câți oameni sub 35 de ani bifează toate aceste trei condiții? Micro-budgeting-ul funcționează exact pe ideea opusă: banii sunt limitați, lunile sunt pline de neprevăzut, iar sistemul trebuie să meargă în condiții reale, nu ideale.
Mai jos găsești tehnici concrete – fără teorie inutilă – pentru a-ți organiza banii în etape scurte și a relua cu adevărat controlul asupra bugetului.
Ce înseamnă, de fapt, micro-budgeting-ul și de ce diferă de un buget obișnuit
Metoda clasică te pune să împărți banii pe categorii mari: chirie, mâncare, transport, economii. Doar că viața nu funcționează după o foaie de calcul. Plățile nu vin uniform pe parcursul celor 30 de zile, ci dau buzna în valuri: pe 1 chiria, pe 5 rata, pe 15 facturile, iar săptămânal cumpărăturile.
Ideea din spatele micro-budgeting-ului e simplă: nu mai planifici 30 de zile deodată, ci doar bucăți de 7-10 zile. Îți împarți banii pe săptămâni, iar fiecare tranșă are o limită clară. Ai alocat 800 de lei pentru săptămâna 1? Aia e tot ce există. Nu te uiți la ce mai e în cont pentru restul lunii, ci te încadrezi strict în suma asta.
Diferența față de bugetul clasic:
Bugetul clasic: planifici luna, constați la final că nu ai respectat planul;
Micro-budgeting: planifici săptămâna, corectezi în timp real, nu post-factum;
Bugetul clasic: categorii mari, greu de urmărit zilnic;
Micro-budgeting: sume mici, ușor de monitorizat cu o aplicație sau chiar cu un caiet.
Un creator de conținut financiar explică în videoclipul „START Budgeting with Little Money” că bugetarea devine funcțională abia când dai fiecărei sume o destinație precisă, nu o categorie vagă. Ideea nu e să restricționezi, ci să știi exact unde se duce fiecare leu înainte să se ducă. (@DonInvestsChannel, YouTube, „START Budgeting with Little Money”, 2025)
Cum împarți venitul când nu e niciodată același
Familiile tinere au adesea venituri variabile: unul dintre parteneri lucrează cu normă întreagă, celălalt cu jumătate de normă sau pe proiecte. Sau ambii au salarii fixe, dar cu prime imprevizibile. Micro-budgeting-ul funcționează și în acest caz, cu o ajustare simplă.
Regula venitului minim garantat: planifici bugetul pe baza celui mai mic venit lunar posibil, nu pe media ultimelor luni. Orice sumă în plus față de acel minim devine automat rezervă sau fond de urgență.
De exemplu: dacă venitul familiei variază între 4.500 și 5.800 de lei, îți faci calculele pornind de la limita de jos, adică de la 4.500 de lei. Când apar bani în plus, nu-i cheltuiești imediat. Îi pui deoparte într-un fond separat, ca să ai de unde completa în lunile în care încasezi mai puțin.
Împărțirea practică a celor 4.500 lei pe ferestre săptămânale:
Cheltuieli fixe lunare (chirie, rate, abonamente): se scot primele, înainte de orice altceva;
Restul se împarte în 4 tranșe săptămânale pentru cheltuieli variabile;
O sumă fixă, oricât de mică, merge într-un cont separat în prima zi a lunii.
Cel mai frecvent punct de eșec, confirmat și de discuțiile din comunități de personal finance, e că oamenii bugetează pe venitul mediu sau pe cel mai bun scenariu. Când luna e slabă, tot bugetul se prăbușește. (@marysonthemic, YouTube, „Budgeting For Beginners”, 2023)
Tehnica plicurilor digitale: cum funcționează în practică
Tehnica plicurilor e veche, dar funcționează. Varianta digitală e mai ușor de aplicat pentru o familie tânără care nu mai umblă cu cash.
Principiul din spate: aloci o sumă limitată fiecărui „plic” de cheltuieli variabile. Odată ce banii din plic s-au terminat, categoria respectivă devine indisponibilă până la începerea noii etape.
Categorii tipice pentru un buget de familie tânără:
Mâncare și cumpărături: 900-1.100 lei/lună (împărțit în 4 tranșe);
Transport și combustibil: 400-500 lei/lună;
Cheltuieli copil (dacă există): 300-500 lei/lună;
Divertisment și ieșiri: 150-200 lei/lună;
Diverse neprevăzute: 200-300 lei/lună.
Suma pentru „diverse neprevăzute” e categoria pe care cei mai mulți o ignoră sau o subestimează. Tocmai ea acoperă reparația unui electrocasnic, o vizită la medic neplănuită sau o cheltuială școlară apărută brusc.
Aplicații care implementează această logică: Wallet by BudgetBakers (disponibilă în română), Spendee sau chiar un tabel simplu în Google Sheets. Nu contează instrumentul, contează că fiecare categorie are o limită vizibilă.
Cheltuielile neregulate: categoria care strică orice buget
Există o categorie de cheltuieli pe care bugetele clasice o ignoră sistematic: cheltuielile neregulate. Nu sunt urgențe, dar nici cheltuieli lunare. Sunt lucruri care apar o dată la 3-6 luni și care, atunci când apar, par că vin din senin.
Câteva exemple concrete:
Revizia mașinii: 400-700 lei, o dată sau de două ori pe an;
Asigurarea RCA: 600-1.200 lei, anual;
Haine de sezon pentru copil: 300-500 lei, de 2-3 ori pe an;
Cadouri (Crăciun, zile de naștere): 200-400 lei, concentrat în anumite luni.
Cum le gestionezi? Calculezi cât te costă toate aceste cheltuieli într-un an întreg, împarți suma la 12 și pui deoparte acea valoare în fiecare lună, într-un cont separat. De exemplu, dacă totalul ajunge la 3.600 de lei pe an, economisești câte 300 de lei lunar. Astfel, când vine timpul pentru revizie, ai banii deja pregătiți.
Când apare o situație cu adevărat neprevăzută și ai nevoie de o rezolvare pe loc fără să dai peste cap plățile lunare fixe, opțiuni precum un Credit Fix îți oferă flexibilitatea necesară pentru a depăși impasul, urmând ca în luna următoare să revii la planificarea săptămânală obișnuită. Folosit în contextul potrivit, un astfel de împrumut rapid este doar un instrument de moment care menține bugetul familiei pe linia de plutire.
Cum reconstruiești bugetul după o lună dificilă
Orice familie tânără trece prin luni în care bugetul nu ține. Boală, reparație urgentă, o lună cu venit mai mic. Problema nu e că s-a întâmplat, ci ce faci în luna următoare.
Greșeala frecventă: încerci să „recuperezi” tot deficitul dintr-o singură lună, tăind drastic din toate categoriile. Rezultatul e că bugetul devine imposibil de respectat și renunți complet.
Abordarea care funcționează:
Identifici exact unde s-a produs depășirea (o singură categorie sau mai multe?);
Distribui recuperarea pe 2-3 luni, nu pe una singură;
Nu atingi fondul de urgență pentru cheltuieli care pot fi amânate.
Un comentariu cu peste 79 de aprecieri pe YouTube rezumă bine această dinamică: o persoană care a trecut printr-o perioadă dificilă financiar spune că a evitat să se uite la totalul datoriilor pentru că știa că va fi copleșită. Când a început să urmărească fiecare cheltuială în parte, a câștigat control și claritate, nu mai mulți bani. (@alifebydesign2024, YouTube, „The One Simple Budgeting Method That Changed My Life”, 2024)
Micro-budgeting-ul ajută tocmai în aceste momente: pentru că lucrezi pe ferestre mici, o săptămână proastă nu compromite întreaga lună. Poți corecta în săptămâna 2 fără să aștepți luna viitoare.
Bugetul nu e un document pe care îl faci o dată și îl respecți automat. E mai degrabă un reflex pe care îl construiești în timp, prin ajustări mici și frecvente. Familiile tinere care reușesc să-și stabilizeze finanțele nu o fac pentru că au venituri mari, ci pentru că au sisteme simple pe care le pot urmări săptămânal, nu lunar. Micro-budgeting-ul nu rezolvă problema venitului insuficient, dar transformă haosul financiar într-un set de decizii mici și controlabile. Iar asta, în sine, schimbă destul de mult.
Surse și experiențe din comunitate:
YouTube – @DonInvestsChannel – „START Budgeting with Little Money” – https://www.youtube.com/watch?v=-bqeNE1DOzA – 2025
YouTube – @alifebydesign2024 – „The One Simple Budgeting Method That Changed My Life” – https://www.youtube.com/watch?v=N2aODJWw7Xw – 2024
YouTube – @marysonthemic – „Budgeting For Beginners | The Only Budgeting Method You Need To Worry About!” – https://www.youtube.com/watch?v=xfPbT7HPkKA – 2023
Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au desfășurat joi, 6 august, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație.
Controalele au avut loc în intervalul orar 9-13, pe drumurile naționale DN1 și DN14.
Pe DN1, verificările s-au desfășurat în sistem „cascadă”, în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, metodă utilizată pentru depistarea și sancționarea șoferilor care încalcă regulile de circulație pe sectoare întinse de drum.
Aproape 100 de șoferi, testați pentru consumul de alcool
În cadrul acțiunii, polițiștii au testat 91 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool, verificările fiind parte a măsurilor de prevenire a accidentelor provocate de șofatul sub influența băuturilor alcoolice.
Din totalul amenzilor, 83 au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, 9 pentru neportul centurii de siguranță, 20 pentru alte abateri la regimul rutier ȘI 12 pentru încălcarea altor acte normative.
În cadrul aceleiași acțiuni, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au fost verificate și 12 autovehicule, pentru identificarea eventualelor deficiențe tehnice.
Controalele continuă
Reprezentanții Poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind reducerea numărului de accidente și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Alertă pentru turiști: controale dure la Bâlea Lac. ANPC a descoperit produse expirate și nereguli grave.
Vacanțele la munte trebuie să fie o experiență sigură, însă un control amplu desfășurat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în zona turistică Bâlea Lac a scos la iveală numeroase probleme care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor.
În urma verificărilor realizate în data de 31 iulie 2026, comisarii ANPC au aplicat sancțiuni de peste 300.000 de lei și au identificat zeci de abateri la operatorii economici care comercializează produse alimentare, oferă servicii de alimentație publică sau cazare.
Valoarea totală a produselor verificate a depășit 135.000 de lei, iar inspectorii au dispus măsuri severe pentru produsele și serviciile care nu respectau legislația.
Produse expirate și alimente păstrate în condiții improprii
Printre cele mai grave probleme constatate de comisarii ANPC s-au numărat comercializarea unor produse alimentare cu termenul de consum depășit, lipsa informațiilor obligatorii pentru consumatori și depozitarea alimentelor în condiții necorespunzătoare.
Inspectorii au descoperit produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare, lipsa informațiilor privind substanțele alergene, precum și absența datelor despre producători.
De asemenea, au fost găsite produse din carne și carne cu depuneri considerabile de gheață, aspect asociat cu afectarea calității acestora.
În unele cazuri, produse din carne și lactate erau comercializate la temperatura mediului ambiant și expuse direct razelor soarelui.
Produse retrase de la vânzare și servicii suspendate
În urma controalelor, ANPC a dispus:
-aplicarea a 54 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 300.000 de lei;
-acordarea a 35 de avertismente;
-oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 28.000 de lei;
-oprirea temporară de la comercializare a produselor în valoare de peste 42.000 de lei;
-suspendarea prestării serviciilor unui operator economic până la remedierea deficiențelor.
Probleme și la serviciile de cazare
Inspectorii au verificat și unitățile de cazare, unde au fost identificate situații în care turiștii nu erau informați complet și corect cu privire la serviciile oferite, facilități, tarife sau informațiile utile disponibile în spațiile de cazare.
ANPC atrage atenția că operatorii economici din zonele turistice trebuie să respecte aceleași reguli de protecție a consumatorilor ca orice alt comerciant, iar verificările vor continua în perioadele cu aflux mare de turiști.
SURSĂ FOTO: ANPC/Facebook
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Interviu cu directorul HR Somarest – Mădălina Marin
Dacă intri într-o zi obișnuită în atelierele de marochinărie din Sibiu sau Avrig, s-ar putea să fii surprins. Noi am fost impresionați. Într-un spațiu unde precizia manuală și atenția la detalii sunt literă de lege – pentru că o ață neagră cusută pe piele neagră cere perfecțiune – nu vei găsi o atmosferă rigidă, ci un amestec rar de rigoare industrială și căldură umană. La cârma resurselor umane se află un director cu 20 de ani de experiență în domeniu, un om care a înțeles că succesul nu stă în cifre reci sau utilaje performante, ci în energia celor peste 700 de angajați, dintre care 95% sunt femei.
Am stat de vorbă cu ea despre provocările zilnice, despre cum se conduce de pe teren și nu din spatele unui birou, și despre cum a reușit să transforme două fabrici într-un reper de bine și performanță pe piața muncii din România.
Mădălina Marin – director HR Somarest
”Performanța sustenabilă se face doar atunci când oferim respect oamenilor”
Când biroul HR se mută în fabrică
Într-o companie de asemenea dimensiuni, riscul cel mai mare este ca managementul să se îndepărteze de realitate. Pentru directorul de resurse umane, această ruptură a fost mereu linia roșie pe care a refuzat să o treacă.
„Cea mai mare provocare a fost să rămân conectată cu oamenii, chiar și atunci când responsabilitățile cresc și aș fi putut alege să fac politică de birou. Pentru mine a fost vital să nu pierd contactul cu munca lor de zi cu zi, cu nevoile, solicitările, dificultățile dar și lucrurile care îi motivează”
Mădălina MArin, directorul HR Somarest, activă printre oamenii din atelier
Această conexiune nu se face prin e-mailuri sau rapoarte, ci prin prezență fizică constantă în ambele ateliere.
Rezultatul? O prezență atât de firească încât, dacă lipsește o zi sau două, oamenii o observă imediat și întreabă: „Ați fost plecată în Franța?”.
„Asta este modul de leadership pe care am vrut să-l creez: în jurul oamenilor și al realităților din fabrică, nu din biroul meu. Leadership-ul se face printre oameni prin dialog deschis și ascultare.”
Mădălina Marin, despre leadership
Care este secretul performanței? Respectul față de oameni și munca acestora.
Cum se împacă obiectivele stricte de eficiență impuse de management cu empatia față de marochinerii din atelier? Răspunsul vine dintr-o singură convingere fermă: performanța sustenabilă se face doar cu încredere și respect față de oameni.
În marochinărie, unde mâna omului dă valoarea finală a produsului, oboseala fizică este un risc real. Pentru a combate acest lucru, compania a adus o premieră pe piața din România: a angajat un specialist în ergonomie– format chiar în cadrul grupului din prima promoție a Universității de Medicină – care studiază ergonomia și vorbește zilnic cu marochinerii despre postura corectă la postul de lucru.
Intrarea Atelier Somarest Sibiu
Ziua începe cu mișcare și muzică: La ora 06:00 dimineața, toată lumea face 5 minute de mișcare. Ceea ce la început părea o noutate a devenit rapid un moment mult așteptat de angajați, motiv pentru care s-a mai adaugat o pauza de mișcare la ora 12:00. În ateliere, momentele de relaxare sunt însoțite de muzică, transformând atmosfera într-una efervescentă.
Ergonomie și proiecte gândite de la zero: Chiar și la implementarea unor proiecte noi, specialiștii analizează din faza de concepție ce grupe musculare vor fi suprasolicitate, introducând pauze și exerciții specifice pentru a compensa efortul, fie că e vorba despre cusut, vopsit sau muncă la birou.
Un mediu care te ține aproape: De la curățenie la Bistro-ul creat de operatori
Pe lângă pachetul financiar corect, completat de un al 13-lea salariu, bonusuri de performanță și prime de Sărbători, accentul se pune pe cum se simte un angajat „minut cu minut”. Un mediu de lucru organizat oferă claritate și lumină naturală susține atenția vizuală necesară micilor detali.
Un exemplu relevant de muncă în echipă este chiar conceptul pentru sala de mese (Bistro-ul) din Sibiu. În loc să impună un design standard, compania a format un grup de lucru cu marochinerii. „Cum v-ați dori să arate sala de mese al noului atelier?” a fost întrebarea. Răspunsul a luat forma unor mese mai mici pentru intimitate sau mai mari pentru socializare – un spațiu ieșit exclusiv din mâna și dorințele lor.
Sala de mese – BISTRO
În plus, pachetul de well-being acoperă o zonă impresionantă: abonamente medicale cu 95% gratuități, campanii de prevenție adaptate la nevoia angajaților, reduceri la sălile de sport si SPA, plus multe alte beneficii.
„Pentru a deveni marochiner este nevoie răbdare si pasiune
În fabricile din Sibiu și Avrig, strategia de recrutare nu se bazează pe căutarea de personal specializat. Dimpotrivă: se preferă și oamenii fără experiență, dar dornici să învețe.
„Marochinăria este o meserie care se învață în timp prin practică și răbdare. Marochiner nu devii de azi pe maine și nici în trei luni. Credem în ideEa de a forma oameni, de a oferi o profesie, o perspectivă, nu doar un loc de muncă.”
pe scurt despre o meserie din ce în ce mai căutată, Mădălina, HR manager Somarest
Pentru a susține acest lucru, fiecare nou angajat trece printr-un program de integrare, formare de 6 săptămâni, în care este important să învețe regulile de securitate și normele de calitate. În această perioadă nu se pune accent pe eficacitate, ci pe integrare.
Cea mai mare dovadă de susținere a apărut în cazul programului dedicat performanței, chiar și atunci când rezultatele individuale nu sunt la nivelul cerut, există un plan de dezvoltare și posibilitatea de a a identifica locul unde poți să faci performanță. Rezultatul? 90% dintre ei au reușit, recăpătându-și încrederea în propriile forțe. Mai mult, compania pregătește lansarea unui program de formare acreditat pentru a oferi calificări oficiale pe piață.
Câteva cifre despre directorul HR de la Somarest – Mădălina Marin
Comunitatea și mândria de a fi parte din echipă
Legătura cu orașele Sibiu și Avrig depășește porțile fabricii. Proiectele de responsabilitate socială ating zone esențiale: educație, sănătate, sport și cultură. Compania este sponsor al competițiilor de mountain bike (Triada MTB) din Avrig, susține festivaluri culturale precum SONORO, organizează ateliere de triere a deșeurilor în școli și mobilizează zeci de marochineri voluntari care își dedică sâmbetele plantării de copaci. De ani buni suntem implicați în campania Produs în Sibiu și susținem comunitatea locală și mediul micilor producători locali. Suntem singura companie care sponsorizează concursul de Arte și Mesteșuguri organizat de Muzeul Astra, ne spune Mădălina, directorul HR Somarest.
Pentru cei 700 de oameni care își dau mâna zi de zi, recunoașterea nu e doar un cuvânt gol. Recunoașterea este una dintre cele mai puternice forme de motivare, oamenii au nevoie să simtă că munca lor contează, este văzută si apreciată. Uneori se face prin concursuri interne pentru diferite competențe sau prin planurile clare de carieră – care pot promova un marochiner in diferite departamente. Exemplele clare sunt trecerile din atelierul de producție in departamente precum Financiar, Ameliorare, Industrializare si chiar în R&D.
În atelier – atenție la fiecare detaliu.
Cauți o nouă provocare?
Vrei să faci o schimbare radicală în carieră sau cauți un loc unde pasiunea și răbdarea să îți fie cu adevărat apreciate? Povestea fabricilor din Sibiu și Avrig ne arată că se poate construi performanță cu respect, grijă pentru oameni și programe de formare pornite de la zero.
Noi, la ziar, rămânem cu ochii pe angajatorii din comunitate – îți aducem constant în atenție companiile care investesc în oameni, oferă condiții de elită și schimbă în bine piața muncii locale. Rămâi alături de noi pentru a descoperi următoarele povești de succes care te pot inspira să faci pasul următor!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Sibiul, lovit de caniculă: 37 de grade resimțite, joi, la ora prânzului. România, sub val de foc.
România traversează una dintre cele mai fierbinți perioade ale acestei veri, iar temperaturile resimțite au ajuns joi la valori extreme în mai multe regiuni ale țării.
În municipiul Sibiu, la ora 14:00, temperatura resimțită a ajuns la 37 de grade Celsius, potrivit datelor publicate de pagina Meteoplus.
În timp ce sibienii au suportat o atmosferă sufocantă, în alte zone ale țării valorile resimțite au trecut pragul de 40 de grade Celsius.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Evenimentul va începe la ora 10:00, la sediul instituției din municipiul Sibiu, de pe strada Morilor nr. 51 A, și își propune să faciliteze dialogul dintre persoanele revenite în țară, autorități, angajatori și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Sprijin pentru reintegrarea profesională
Inițiativa face parte din demersurile naționale prin care autoritățile încearcă să îi sprijine pe românii care aleg să revină în țară după o perioadă petrecută la muncă în străinătate.
În cadrul întâlnirii vor fi prezentate oportunitățile de angajare existente în județul Sibiu, serviciile și măsurile active oferite de AJOFM, dar și posibilitățile de dezvoltare a unei afaceri pentru cei care doresc să își valorifice experiența acumulată peste hotare.
La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai administrației publice locale, antreprenori, angajatori și alți actori economici și sociali interesați de dezvoltarea comunității și de integrarea românilor reveniți din diaspora.
Discuțiile vor viza provocările pe care le întâmpină cei care aleg să se întoarcă în România, dar și identificarea unor soluții concrete pentru facilitarea accesului acestora pe piața muncii.
Prin organizarea acestei mese rotunde, AJOFM Sibiu își propune să valorifice experiența profesională dobândită de românii care au lucrat în străinătate și să consolideze colaborarea dintre instituțiile publice și mediul de afaceri, în beneficiul dezvoltării economice și sociale a județului.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Decizie definitivă la Înalta Curte în cursul zilei de joi: procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra merge mai departe.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis joi ca procesul în care sunt judecați Călin Georgescu, Horațiu Potra și alți 20 de inculpați să intre în faza de fond, după ce a respins toate contestațiile formulate împotriva hotărârii pronunțate anterior de Curtea de Apel București în etapa camerei preliminare.
„În data de 6 august 2026, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat contestațiile formulate împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București în procedura de cameră preliminară, în dosarul nr. 6008/2/2025/a1”, a transmis ÎCCJ.
Ce înseamnă decizia Înaltei Curți
Hotărârea nu stabilește dacă acuzațiile aduse inculpaților sunt întemeiate.
În procedura de cameră preliminară, judecătorii verifică exclusiv legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală.
Analiza efectivă a faptelor, audierea martorilor și administrarea probelor vor avea loc abia în etapa de judecată pe fond, care se va desfășura la Curtea de Apel București.
De ce sunt acuzați Călin Georgescu și Horațiu Potra
Horațiu Potra este trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, printre care tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale, încălcarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și instigare publică.
Alături de cei doi sunt judecate alte 20 de persoane considerate de procurori membri sau apropiați ai grupării conduse de Potra.
O parte dintre probe au fost eliminate
Deși dosarul merge mai departe, procesul se va desfășura fără o parte dintre probele strânse în timpul anchetei.
În luna martie 2026, Curtea de Apel București a exclus declarațiile date inițial ca martori de 17 persoane care ulterior au devenit inculpați în același dosar.
Judecătorul a apreciat că folosirea acestor declarații ar încălca dreptul persoanelor de a nu se autoincrimina și dreptul la tăcere.
În consecință, au fost eliminate atât declarațiile propriu-zise, cât și înregistrările audierilor și toate referirile la acestea din rechizitoriu.
În schimb, celelalte excepții și cereri formulate de inculpați au fost respinse, iar Parchetul General a anunțat că își menține integral dispoziția de trimitere în judecată.
Astfel, procurorii vor trebui să își susțină acuzațiile prin restul probelor rămase în dosar.
Ce susțin procurorii
Dosarul are legătură cu evenimentele petrecute după anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, la 6 decembrie 2024.
Potrivit rechizitoriului, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu și Horațiu Potra s-ar fi întâlnit într-un centru de echitație din Ciolpani, județul Ilfov.
Procurorii susțin că în cadrul acelei întâlniri ar fi fost discutat un plan prin care persoane din anturajul lui Potra, unele cu pregătire militară și experiență în zone de conflict, urmau să ajungă în București pentru a deturna protestele organizate după anularea scrutinului prezidențial.
Conform acuzațiilor formulate de Parchetul General, scopul ar fi fost transformarea manifestațiilor pașnice în acțiuni violente care să împiedice sau să îngreuneze exercitarea puterii de stat.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, polițiștii au oprit în județul Prahova mai multe autoturisme în care se aflau Horațiu Potra și persoane din anturajul său.
Anchetatorii au anunțat atunci că în vehicule au fost descoperite arme albe, arme de foc, materiale pirotehnice, sume importante de bani, laptopuri, dispozitive de stocare a datelor și o dronă profesională.
Intervenția autorităților a avut loc după un apel la 112 prin care era semnalat faptul că mai multe persoane înarmate s-ar deplasa spre București pentru a participa la manifestații și pentru a provoca incidente.
Urmează judecata pe fond
După decizia definitivă a Înaltei Curți, Curtea de Apel București va fixa primele termene ale procesului.
În această etapă vor fi administrate probele rămase în dosar, vor putea fi audiați inculpații și martorii, iar instanța va analiza în detaliu acuzațiile formulate de procurori.
Călin Georgescu mai este judecat și într-un dosar separat, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, în care este acuzat de promovarea cultului unor persoane condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității sau crime de război, precum și de promovarea unor idei și doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe.
Și în acel caz, etapa camerei preliminare s-a încheiat, iar procesul urmează să fie judecat pe fond.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007