Acasă Blog Pagina 1805

Ora Pământului și Cantus Mundi la Sibiu

Sâmbătă, 23 martie, ora 19:30, Sibiul se alătură mișcării globale a Orei Pământului 2024 prin intermediul unui eveniment special desfășurat în curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger a Muzeului Național Brukenthal de pe Strada Mitropoliei nr. 2.

Copiii din corurile și ansamblurile Cantus Mundi din județul Sibiu se vor reuni pentru a cânta și a marca angajamentul față de protejarea mediului înconjurător.

La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă, iar copiii, alături de coordonatorii, părinții și prietenii lor, vor cânta timp de o oră pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Repertoriul recitalurilor copiilor face parte din broșura Ora Pământului 2024, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

Evenimentul de la Sibiu face parte din manifestarea Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi, aflată la cea de-a 18-a ediție. Peste 10.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi vor marca simultan Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul.

Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi este organizată în an aniversar, la zece ani de la oficializarea Programului Național Cantus Mundi la nivel guvernamental. Copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 77 de localități din România și Republica Moldova.

S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 32 de județe, București și Moldova de peste Prut: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și raionul Fălești, Republica Moldova.

Ora Pământului, manifestare cunoscută la nivel mondial ca Earth Hour, este un eveniment marca WWF, organizat pentru prima dată în istorie de World Wildlife Fund Australia în capitala Sydney, pe 31 martie 2007. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie. Ediția a 18-a a Orei Pământului are loc sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Cantus Mundi are misiunea să promoveze cântului coral și educația prin muzică pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Programul, care reunește în prezent 2.020 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Cunoscută astăzi drept Casa Altemberger din Sibiu, după numele primului său proprietar, clădirea a fost cumpărată în anul 1545 de magistratura oraşului, devenind sediul Primăriei pentru 400 de ani (până în 1948).

Cele zece unităţi arhitectonice, la care se adaugă turnul de apărare, structurează împreună unul dintre cele mai impresionante ansambluri de arhitectură gotică civilă din România şi chiar din Europa de Sud Est; cea mai veche parte o constituie turnul-locuinţă, construcţia acestuia fiind iniţiată la sfârşitul secolului al XIII-lea.

Din anul 2018, în curtea interioară a clădirii se află o serie de busturi din bronz reprezentând personalități marcante ale istoriei naționale, în celebrarea Centenarului Marii Uniri.

În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale logiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbați, elegant și minuţios executate, decorând un spațiu cu elemente de influență renascentistă.

20 martie: Echinocțiul de primăvară 2024. Când se schimbă ora

Echinocțiul de primăvară din 2024 are loc la 20 martie, ora 05:06(ora României), marcând începutul oficial al primăverii astronomice în emisfera nordică și al toamnei astronomice în emisfera sudică.

Echinocțiul de primăvară reprezintă, de asemenea, data la care se spune că „ziua este egală cu noaptea”, adică orele de lumină sunt egale cu cele de întuneric.

Trecerea la ora de vară în 2024 va fi la câteva zile după acest eveniment, pe 31 martie, când ceasurile sunt date înainte cu o oră. Ultima duminică din luna martie va fi astfel cea mai scurtă zi din an, cu doar 23 de ore.

Echinocţiul reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu Ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Șofer prins băut la ora 7.30

Un medieșean a fost prins băut, marți dimineața, la ora 7.30, pe strada Mihai Viteazu din municipiu.

Marți dimineața, în jurul orei 7.30, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un localnic în vârstă de 41 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat un rezultat de 0,41 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În baza celor constatate, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Pitiriazisul versicolor, cea mai comună infecţie fungică a verii. Când apare şi cum o tratăm?

0

Pitiriazisul vesicolor este o infecție fungică, superficială, a pielii, cauzată de mucegaiurile Malassezia. Aceste microorganisme fac parte din flora normală a pielii și colonizează în special zonele cu activitate crescută a glandelor sebacee , cel mai frecvent afectat fiind toracele superior. În condiții obișnuite nu produc modificări tegumentare, igienă zilnică îndepărtând porțiuni ale ciupercii de la nivelul stratului superficial al pielii. Formă patogenă apare că urmare a scăderii specifice a apărării tegumentelor împotriva fungilor pe un teren predispozant

Care sunt factorii favorizanți pentru apariția pitiriazisului versicolor?

● Climatul umed, cald – la noi în țară apare mai des vara;
● Transpirația excesivă;
● Folosirea unor produse uleioase sau grăsoase pentru piele;
● Modificări hormonale, sarcina;
● Malnutriția;
● Imunosupresia (cancere, corticoterapie sistemică);
● Susceptibilitatea genetică (istoric familial de pitiriazis versicolor);

Cum recunoaștem pitiriazisul versicolor?

Aspectul clinic constă în apariția unor pete de diferite culori – roz, cafenii – brun sau mai deschise decât pielea (formă acroma), de mărimi variabile cu scuamă fină pe suprafață. De cele mai multe ori aceste pete sunt asimptomatice, însă unele persoane pot prezenta prurit (mâncărimi). Apar îndeosebi la nivelul pieptului și spatelor, iar formele extinse cuprind întreg trunchiul, zona gâtului și/sau brațelor. La copii, se localizează preferențial la nivelul feței, în special pe frunte.

Diagnosticul bolii se pune pe baza examenului clinic, rareori fiind necesare investigații complementare.
Pitiriazisul versicolor nu produce complicații și ridică probleme doar de ordin estetic.

Dr. Florina Pâlcu

Cum ne tratăm corect și cum prevenim recidivele?

Tratamentul constă în aplicarea preparatelor antifungice topice (șampoane, loțiuni, creme) pe zonele afectate conform indicațiilor medicului dermatolog. În cazul formelor extinse, cu recidive frecvente sau în caz de eșec al tratamentului topic se optează pentru antifungice cu administrare orală, iar în sezonul cald se recomandă tratament preventiv (geluri de dus/șampoane o dată pe săptămână).
În formele acrome, este important de știut faptul că în ciuda unei terapii corecte și eficiente, pielea poate rămâne decolorată săptămâni sau luni după tratament și se colorează normal în timp, după expunerea la soare.
Este necesar să ne prezentăm la medic deoarece o serie de alte afecțiuni (vitiligo, pitiriazis rozat Gibert, dermatita seboreică, sifilis secundar) pot fi confundate cu pitiriazisul versicolor. Amânarea vizitei la dermatolog și administrarea “după ureche” a tratamentelor nepotrivite duc deseori la agravarea afecțiunilor.

Dr. Pâlcu Florina – medic specialist dermatologie

www.misanmed.ro
str. Hipodromului nr. 3B; Tel: 0269-245-516; 0369-801-555; 0748-200-207; program: Luni – Vineri: 7:00-20:00; Sâmbătă: 8:00-13:00

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ: Copil de 11 ani care traversa prin loc interzis, lovit de o mașină

Un minor în vârstă de 11 ani a fost rănit într-un accident produs miercuri dimineața pe strada Dorobanților din municipiul Mediaș.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce traversa strada prin loc nepermis, un băiat în vârstă de 11 ani a fost acroșat de un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, ambii localnici.

Copilul a fost rănit în urma evenimentului.

Un echipaj al Ambulanței Mediaș a intervenit pentru a-i acorda tânărului asistență medicală.

În urma impactului, acesta a suferit un traumatism la picior, fiind și transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș în stare stabilă.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Concurs. „Gânduri către un om bolnav”

În contextul declarării anului 2024 ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, Mitropolia Ardealului, Organizația Tinerilor din Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, în parteneriat cu Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu vă propun să deveniți doctori ai sufletului pentru un bolnav participând la Concursul „Gânduri către un om bolnav”.

Concursul Național „Gânduri către un om bolnav” are drept scop conștientizarea elevilor despre importanța asigurării unei vieţi sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor, la orice vârstă. Acest concurs face parte din planul de sustenabilitate al proiectului „ENVIRONMENTAL EDUCATION PROGRAMME EEP” – PROGRAMUL DE EDUCAȚIE PENTRU MEDIU, nr. 2021-1-IT02-KA220-SCH-000024160, finanţat în cadrul Programului Erasmus+, Acțiunea Cheie 2, Parteneriate strategice, desfășurat de Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu împreună cu alți parteneri europeni.  

”Într-o societate dominată de egoism, rar găsim pe cineva dispus să-și îndrepte atenția către partea întunecată, dar profund luminată a realității: boala. Cei mai mulți preferă să-și mențină privirea în sus, evitând să se confrunte cu suferința celor care au fost marcați de boală și care, astfel, au învățat să prețuiască viața într-un mod unic. Boala devine astfel o școală a prețuirii. Cine este bolnav înțelege cu adevărat valoarea unui zâmbet, a unei încurajări sau a unui gând bun, fiindcă boala trupului este vindecarea sufletului. Din această perspectivă, oamenii pot fi dublu-vindecători: trupește, cum sunt medicii, și sufletește, cum poate fi oricare dintre noi. Iar pentru a fi doctor al sufletului cuiva, nu e nevoie decât de puțină dragoste și de un gând bun!”, transmit organizatorii.

CONDIȚII DE PARTICIPARE

Pot participa:

a. Elevii din clasele I-IV

b. Elevii din clasele V-VIII

c. Elevii din clasele IX-XII

d. Tinerii cu vârsta între 19-35 ani

e. Elevii cu CES

Nu se percepe taxă de participare.

DURATA CONCURSULUI

Concursul se va desfășura în perioada 28 februarie – 24 martie 2024 şi se va încheia cu festivitatea de premiere, care va avea loc luni, 1 aprilie 2024, în Aula Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, de la ora 18:00, în prezența ÎPS Laurențiu Streza, care le va ține tinerilor un cuvânt de învățătură.

  1. SECȚIUNI

• Creație literară – poezie;

• Creație literară – eseu/ compunere;

• Creație literară – scrisoare/ pagină de jurnal.

Notă: Participanții vor avea posibilitatea să înscrie o singură creație literară la concurs. Creațiile literare vor respecta tematica concursului („Gânduri către un om bolnav”). Acestea vor fi scrise în formatul Word, cu fontul Times New Roman, mărimea 12, spațierea de 1.5 între rânduri și vor avea între 100-600 de cuvinte.

  1. TRANSMITEREA LUCRĂRILOR

Înscrierile se vor trimite până la data de 24 martie 2024 de către profesorii îndrumători ai participanților minori sau în mod direct de către participanții majori pe adresa de e-mail [email protected]

Pentru alte detalii, vă rugăm să consultați regulamentul Concursului. https://drive.google.com/file/d/1fXbGisQ3dB_r6QucQMExS5UGVdWPz63S/view?usp=sharing

Cele mai reușite lucrări vor fi înmânate bolnavilor internați în spitalele din Sibiu în săptămâna 1-5 aprilie.

Pentru mai multe detalii legate de aceste evenimente și de activitățile Organizației Tinerilor din Sibiu, pot fi accesate pagina:

https://www.facebook.com/otsibiu/

Premieră în Mediaș: 19 elevi au susținut Deutsches Sprachdiplom, atestatul de limba germană DSD I

Marți, 19 martie 2024, a avut loc proba orală a atestatului de limbă germană și astfel s-au definitivat toate etapele pentru acest tip de examen care s-a desfășurat pentru prima dată pentru elevii Colegiului Școala Națională de Gaz Mediaș.

Cei 14 elevi participanți au avut rezultate foarte bune, dovedind cunoștințe reale de limba germană.

Examenul de competențe lingvistice Deutsches Sprachdiplom este proiectul comun al Guvernului Federal al Germaniei și al Land-urilor germane împreuna cu Guvernele din 60 de țări.

Examinarea se desfășoară în peste 1.000 de școli din lume, iar Colegiul „Școala Națională de Gaz” este din acest an centru de examinare pentru Atestatul de limba germană DSD I, care înseamnă nivelul european A2-B1.

Nivelul cunoaşterii limbii germane este conform Cadrului European de Referinţă pentru limbi străine, iar atestatul este recunoscut la nivel naţional şi internaţional.

„Felicitări elevilor participanți pentru rezultatele obținute, mulțumiri doamnelor profesoare Cărăbaș Nicoleta și Iancu Andra pentru implicare și profesionalism și părinților pentru susținere”, au transmis reprezentanții Colegiului Școala Națională de Gaz Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Mergeți în concediu în Grecia? Cât veți plăti pentru o masă

Românii care își vor petrece concediile din 2024 în Grecia ar trebui să se aștepte la prețuri sensibil mai mari față de anii trecuți.

Sunt schimbări mari în ceea ce privește prețurile a tavernele din țară în ultimul an, anunță presa din Grecia.

„Unde mâncai cu 30 de euro de persoană, acum mănânci cu 50 de euro. Iar în restaurantele „bune” unde plăteai 50 de euro, acum nu îți mai ajung 80 de euro.

Este de vină doar inflația?”, se întreabă jurnaliștii greci.

Principala explicație pentru scumpirile explozive din restaurantele grecești este legată de prețurile mai mari la materia primă.

Un bucătar din Atena, Argyro Koutsou, a povestit cum s-a scumpit galopant uleiul de măsline în ultima perioadă.

„În restaurantul în care lucram înainte, am folosit două uleiuri de măsline, ambele extravirgine: unul pentru tigaie și celălalt pentru preparatele crude”, explică el.

Pe primul l-a cumpărat cu 5,5 euro pe litru, iar uleiul ei „bun”, de la un cunoscut producător din Mani, cu aproximativ 7,5 euro.

Acum acesta din urmă a ajuns la 17 euro, în timp ce prețul la primul a trecut de 10 euro, anunță stirilekanald.ro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Supermarketurile ar putea fi închise în weekenduri

Supermarketurile ar putea fi închise în weekenduri sau ar urma să aibă program redus, până la prânz.

Este propunerea făcută de micii comercianți la Guvern, iar ideea ar putea deveni lege.

Micii comercianți au avut o întâlnire la Guvern și s-au plâns de vânzări tot mai slabe, pe care le pun pe seama marilor lanţuri de magazine.

Măsura s-ar putea aplica pentru magazinele cu o suprafaţă mai mare de 1.000 de metri pătraţi. O altă variantă luată în calcul ar fi funcţionarea, în weekend, doar până la ora 13.

„Efectele se văd foarte simplu din cifre. Sunt scădere de 20-30%, chiar şi 40% din vânzări pe perioada weekendului. În general, clienţii noştri migrează în magazine mari”, a precizat Feliciu Paraschiv, de la Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii

Asociaţia marilor reţele comerciale nu a dorit să comenteze solicitarea făcută Guvernului.

Săptămâna viitoare, autorităţile se vor întâlni din nou cu micii comercianţi pentru a definitiva măsurile care i-ar putea ajuta.

Pe lângă închiderea supermarketurilor în weekend, se dorește ca impozitul de 1% pentru marile companii să fie eliminat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

VIDEO: Peste 63% din secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești a fost realizată

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că peste 63% din secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești a fost realizată.

Este vorba despre secțiunea Curtea de Argeș-Pitești, care a fost realizată în proporție de 63,5%.

Mariana Ioniţă, secretar general în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a declarat că în 2024 pe autostrada Sibiu-Piteşti se va lucra „de la un cap la altul”, deci şi pe loturile 2 şi 3, iar câţiva ani „trebuie să avem răbdare”.

„Anul acesta vă informăm că începe tot Sibiu-Piteşti, de la un cap la altul, adică se va lucra şi la loturile 2 şi 3, în zona tunelurilor.

Deci, câţiva ani trebuie să avem răbdare”, a spus Mariana Ioniţă, marți, la conferinţa „Drumurile sigure salvează vieţi”, organizată de Deltabloc, transmite Agerpres.

Secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești, cuprinsă între Curtea de Argeș și Pitești este în lungime de 30,35 kilometri, iar valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA.

Potrivit CNAIR, termenul de deschidere este anul 2025.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

ULTIMA ORĂ/FOTO: Colet suspect pe o stradă din Sibiu. Specialiștii de la SRI au efectuat controlul pirotehnic

Marți seara, în jurul orei 21.40, prin apel 112, a fost sesizată prezența unui colet suspect, o geantă de călătorie sprijinită de un microbuz, pe strada Teodor Mihali, din municipiul Sibiu.

„La fața locului au fost dislocate de urgență echipaje de polițiști din cadrul I.P.J. Sibiu și jandarmi din cadrul I.J.J. Sibiu, în vederea asigurării perimetrului zonei, evaluării riscurilor și luării tuturor măsurilor pentru protejarea populației.

De asemenea, au intervenit și specialiști din cadrul S.R.I. pentru efectuarea controlului pirotehnic, constatându-se că a fost vorba de o geantă cu gunoi menajer.

Intervenția s-a încheiat fără a fi constatate riscuri la adresa ordinii și siguranței publice”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

ÎPS Teodosie despre proaspetele mame: Nu au voie să intre în biserică și să se atingă de cele sfinte. Fumătorii nu se pot împărtăși

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat că oamenii care fumează nu se pot împărtăși.

Potrivit ÎPS Teodosie, este o atenționare pentru enoriașii creștin – ortodocși, care consideră că e suficient să țină post, adică să se abțină de la mâncare.

„Este o iresponsabilitate. Feriţi-vă de aşa ceva. Mă mir, nu ştiu de unde este. Sper că nu e de la mine că l-aş opri de la slujbă.

Şi eu am pe unii cărora le spun şi pe unii îi mai şi sun: ai ţinut canonul? Pe fumători, în special. Te-ai lăsat de fumat?

Şi anumite păcate, trebuie preotul să fie pedagog, să fie atent, să îl atenţioneze pe fiul duhovnicesc, să nu se mai amăgească şi să nu se mai întoarcă la păcat”, a spus ÎPS Teodosie.

Teodosie a venit cu precizări și pentru proaspetele mame, despre care spune că nu pot atinge diverse icoane sau obiecte din biserică.

„Nu are voie să se atingă de cele sfinte, dar poate să se roage. Însă nu intră în biserică, nu atinge cele sfinte. Are grijă să păstreze curățirea celorlalți”, a spus ÎPS Teodosie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News